Toamna ne duce cu gândul la vacanță și ne provoacă la amintiri. Acele amintiri ale vacanțelor copilăriei care în timp vor deveni mai mult decât amintiri.

Sunt emoții și nostalgii, povești zburdalnice și doruri ascunse în raze de soare, gust de prăjitură cu mere și scorțișoară și alint de bunici.

Potrivit structurii anului școlar 2025, vacanța de toamnă începe în data de 25 octombrie 2025 și ține până în 2 noiembrie 2025 (inclusiv).
Țin minte că, atunci când eram copil și știam că o să plec în vacanță cu părinții mei, nu puteam să dorm deloc în noaptea de dinaintea plecării.
Eram atât de emoționat și fericit încât nu mai aveam răbdare și pregăteam bagajul cu o săptămână înainte de plecare.
Îmi doresc ca să duc mai departe tradiția vacanțelor în familie, unde să petrecem timp împreună, să facem și să creăm amintiri.

Cred foarte mult în poveștile spuse în vârf de munte, în dezbaterile la apus și în plimbările pe faleză și în călătorii ce ne duc către orizonturi noi cu culturi noi, spre locuri și oameni noi.
Și-apoi , cum să uiți mirosul de pâine pe plită, de gogoși și brânzoaice făcute de mamaie, de cozonac copt în cuptorul din curte, mirosul de lapte proaspăt și cum ne ciondăneam pe caimac dimineața?!

Cum ai putea ca să uiți vreodată ochii bunicilor noștri, plini de bunătate și dragoste, ochii care lăcrimau când venea sfârșitul vacanței și ne desărțeam. Și în ziua de astăzi se simte emoția, numai când închid ochii și mă gândesc la ei.
Aceasta este prima din anul școlar 2025-2026 și durează practic o săptămână
În total, anul școlar 2025-2026 are parte de cinci vacanțe. Mai târziu, după vacanța de toamnă urmează vacanța de iarnă între 21 decembrie 2025 până în 5 ianuarie 2026.

Cu această ocazie, noi le transmitem tuturor elevilor, oriunde s-ar afla, să aibă parte de o vacanță liniștită și frumoase de care să se bucure din plin alături de cei dragi!
