Astăzi, în  data de 28 noiembrie , în jurul orelor  15,20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 1H, între localitățile Var și Surduc, în care au fost implicate 3 autoturisme.

Urmare a apelului primit, la fața locului , s-au deplasat polițiștii rutieri, unde au fost efectuate cercetări. S-a procedat la testarea celor trei conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.  Evenimentul s-a soldat cu  3 persoane care  au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Verificările efectuate de către polițiști la fața locului  au  stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Seat pe DN 1H, din direcția Var – Surduc, într-o curbă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 65 de ani.

Urmare a impactului, microbuzul a rămas pe partea carosabilă, fiind ulterior lovit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcția Var – Surduc.

În urma impactului, microbuzul a rămas pe partea carosabilă, fiind ulterior lovit de un alt autoturism care circula regulamentar din direcția Var – Surduc.

Două femei, în vârstă de 50, respectiv 72 de ani, și un bărbat de 76 de ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Din nefericire,  în ciuda eforturilor depuse de  către medici, la spital ,pentru a fi salvată, femeia de 50 de ani implicată in accident a decedat.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de ucidere din culpă și de  vătămare corporală din culpă.

 

Lasă un răspuns