Atmosfera sărbătorilor de iarnă începe să-și facă simțită prezența, iar pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Zalău sunt în toi.
În mai puțin de trei săptămâni, „Târgul de Crăciun- Zalăul Magic” își va deschide porțile pentru zălăuani și turiști, chiar în inima orașului, iar evenimentul este unul promițător și pe gustul tuturor, după cum promit organizatorii.
Produse tradiționale și preparate pentru toate gusturile.
Târgul de Crăciun va fi organizat în Piața 1 Decembrie 1918 (platoul din fața Instituției Prefectului Județului Sălaj), în perioada 29 noiembrie 2024 – 2 ianuarie 2025 și presupune amplasarea de căsuțe în scopul comercializării unor produse de Crăciun, amenajarea unui parc de distracții pentru copii și organizarea de spectacole cu specificul Sărbătorilor de iarnă.
Totodată, în cadrul evenimentelor cultural-religioase va fi organizată și “Căsuța lui Moș Crăciun”, iar programul artistic de la scenă va fi organizat în colaborare cu Casa Municipală de Cultură, Liceul de Artă “Ioan Sima” și unitățile de învățământ din municipiu.

Din cadrul evenimentului nu vor lipsi:
Patinoar amenajat  – pentru prima dată în centrul orașului!
– 2 carusele pentru copii și nu numai
– Căsuța Moșului & Atelierul Moșului
– Trenulețul Moșului

 

Cu această ocazie vor fi prezenți la „Târgul de Crăciun- Zalăul Magic”   în jur de 25 de comercianți cu produse tradiționale autentice gen :

carmangerie (cârnați, cârnați caltaboși, slănină, șuncă etc.), brânzeturi, miere de albine și alte produse locale, artizanat autentic sălăjean, Kurtos, gogoși, clătite, langoși, ciocolată & dulciuri de casă și multe altele.

Programul artistic va reuni pe : Copii de la Liceul de Artă, Școala Populară de Artă, Palatul Copiilor, Coruri de copii din școlile din Sălaj, trupe locale: Trupa de Noapte (Marius Sălajean), Trupa Meyn (Yaris Olaru), Călin Boca, Alexandra Chira, Sergiu Chirilă, Formația Cosmin Chichișan precum și alți artiști consacrați.

Lasă un răspuns