“Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi “opinia publică”, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura.”-spunea oarecând filozoful  și scriitorul  Mircea Eliade

Deloc întâmplător, pentru că eu cred spre deosebire de alții în coincidențe, am aflat despre admirabilul medic clujean Dan Eniu . Mai bine zis l-am ,,descoperit ” citind niște scrieri, reportaje și interviuri, plus niște gânduri ale sale pe care le-a destăinuit în diverse ocazii publice dar și particulare și am rămas fascinat asupra simplității și omeniei omului și specialistului în medicină  Conf. Dr. Dan Eniu, Medic primar chirurg de la Cluj Napoca.

Cărțile din cărți se scriu….

Nu m-am putut abține să nu transmit și altora și vouă ceea ce am aflat despre acest minunat specialist în medicină și în omenie. Nu l-am cunoscut și nu îl cunosc personal, dar , din poveștile altora, din scrierile unora l-am intuit, l-am ,,ghicit” ca fiind un OM înainte de toate ..

Și dacă am văzut și auzit despre acest medic am gândit și simțit că-i musai să destăinui și altora despre acesta fie și pe ideea strofelor unei poezii care vorbește despre o ,,repetabilă povară”:

Cocoșați , cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Si se uită la tine ca și când te-ar ruga...”

Pentru că, atunci când ajungi ca să umbli pe calea căutării medicilor, în disperarea și exasperarea bolii tale sau  alor tăi, părinți, neamuri sau prieteni, rătăcești descumpănit și cauți  cu  deznădejde, un medic care să vă salveze .

Ajuns la un moment de cumpănă și mai ales atunci când ai primit un diagnostic crunt, lumea în jurul tău se năruie, se prăbușește și orizonturile ți se închid.

Ei bine, dacă atunci și în clipele alea te ajută soarta și Bunul Dumnezeu ca să poți întâlni pe salvatorul potrivit, empatic, atunci poți ca să speri că reușita scăpării de coșmarul bolii este ca și rezolvată.

Și atunci, când intri ca personaj direct și ca și pacient  într-o poveste din asta pe care o știai doar de la alții și mai ales doar despre alții, atunci să poți să întâlnești un medic specialist în meseria lui dar și un ,,medic pentru inimă și suflet” poți spune că ai noroc.

Suntem tentați să povestim ce li s-a întâmplat doar altora, cum și cu ce au fost diagnosticați …Totuși, să nu uităm că vechea zicală :,,Nu există oameni sănătoși. Există doar pacienți nediagnosticați!”-este parcă astăzi mai valabilă ca niciodată .

Și da, într-un astfel de context poți întâlni medicul ideal aidoma doctorului Dan Eniu care să-ți spună  că este speranță, că există soluții de vindecare și să te îmbărbăteze .

Medicul clujean Dan Eniu,își încurajează pacienții cu cancer: „Dați-mi mie boala. Puneți-mi-o mie că eu cu asta mă ocup”

 Renumitul chirurg oncolog prof. dr. Dan Eniușeful Clinicii Chirurgie 2 din cadrul Spitalului Clinic Cluj-Napoca.

Dr. Dan Eniu, absolvent al UMF Cluj-Napoca în 1991, preparator în dec 1991 la Catedra Chirurgie Oncologică cu sediul în Institutul Oncologic Cluj, cu peste 30 ani de activitate didactică universitară și clinică oncologică, Conf. Dr. Dan ENIU are ca sfere de interes: sarcoamele părților moi și retroperitoneale, chirurgia radicală cu conservarea membrelor, chirurgia reconstructivă la pacienții oncologici, melanomul cutanat, carcinomatoza peritoneală, cancerul ovarian, HIPEC, PIPAC, ILP, chirurgia minim invazivă laparoscopică și robotică. Fiind autor a 11 cărți și capitole, cu 110 articole publicate, 92 comunicări științifice naționale și internaționale, 6 premii și distincții, este membru activ în 12 societăți științifice internaționale.

Medicul  Dan Eniu, unul dintre cei mai respectați chirurgi oncologi din România  care muncește  la Cluj-Napoca, le spune  pacienților săi, subliniind că lupta cu cancerul nu este doar medicală, ci și profund umană — iar psihicul joacă un rol esențial în vindecare.

Nu vă prăbușiți căutând totul pe internet. Acolo nu e vindecarea, ba dimpotrivă”.

Dr. Eniu le vorbește pacienților cu din experiența sa care inspiră încredere, dar și cu autoritatea omului care a salvat mii de vieți:

Trebuie să aveți încredere în mine dacă la mine veniți. Dați-mi mie încărcătura dumneavoastră, boala. Puneți-mi-o mie, că eu cu asta mă ocup. Fiți liniștiți: am venit, mă tratez. Și atunci șansele sunt mult mai mari dacă suntem împreună, dacă pacientul colaborează cu medicul”.

Doctorul Eniu  reamintește că în lupta cu cancerul parteneriatul medic–pacient poate face diferența dintre disperare și victorie.

„Partea umană a medicinei n-am știut-o de la început”, se destăinuia cuiva medicul clujean Dan Eniu  cel care a ajuns ca vreme  de peste trei decenii  să salveze  vieți și să dea  speranță pacienților care se confruntă cu diagnosticul dur al cancerului.

Medicina  începe ca meserie și se termină ca vocație.  În cazul medicului Eniu chirurgia oncologică  a început ca  și „o întâmplare” care a devenit destin

Privind înapoi, după peste trei decenii de profesie, Dan Eniu rezumă:

,,Nu este neapărat o condamnare, în mod cert, ci este cu siguranță o provocare. Problema principală în cancer este momentul diagnosticului. (…) Cu cât vii mai aproape de început, cu atâta șansele sunt mai mari de vindecare, cu cât vii mai aproape de sfârșit, sunt mai mici sau zero. Sunt momente în care efectiv nu avem nicio putere asupra bolii. Atunci este o condamnare. Dar în general există informație, există cum să zic, nu cred că e cineva care să nu fi auzit de un bolnav de cancer. N-ar trebui să fie o condamnare. Medicina este ambele: meserie și vocație. În cel mai fericit caz, începe ca o meserie și se termină ca o vocație, cum s-a întâmplat și cu mine”.

Da! Există oameni excepționali în jurul nostru care sunt gata ca să vindece ca medici omenirea și să înnobileze prin statutul lor de Oameni, umanitatea!

Și cât mai există oameni ca Doctorul Eniu și mai sunt alții, mulți ca el, încă putem spune că omenirea și oamenii mai au o șansă pentru ca licărul firav de lumină al vieții să nu se stingă prea devreme!

Felicitări și vă mulțumim că existați domnilor, doamnelor și domnișoarelor care din meseria de medic v-ați construit poveștile despre succes și ați dus arta meseriei voastre  înspre vocație!

 

Lasă un răspuns