Cluj-Napoca își consolidează reputația de cel mai scump oraș din România pentru cumpărătorii de locuințe
Clujul se menține pe primul loc la nivel național în privința prețurilor locuințelor. Proprietarii cer, în medie, 3.217 euro/mp pentru apartamentele vechi de o cameră, față de 2.115 euro/mp în Capitală.

Piața imobiliară din Cluj funcționează după o logică proprie. Cererea mare venită din partea studenților, investitorilor și companiilor IT menține prețurile ridicate, indiferent de contextul economic, explică analiști imobiliari.

Un apartament cu două camere din Cluj e mai scump cu 50% decât în Capitală.
Apartament ,,cu view”(mai pe țărănește-românește, ar veni ,,cu vedere spre ,,peisagii”)
Așa arată oferta recentă a unui apartament pus în vânzare în Cluj-Napoca :
,,Apartament premium de vânzare – 3 camere, terasă și balcon cu view 
Cartierul xxxxxxxxxxx, Cluj-Napoca
Etaj 1| 106 mp utili | Terasă 17,5 mp | Balcon 4,5 mp
Complet mobilat și utilat (electrocasnice 2025)
Smart home, iluminat ambient, aer condiționat
2 locuri de parcare subterane, gata pentru mașini electrice
1 loc de parcare se vinde separat la 20.000 euro
Bloc cu 3 etaje si cu doar 6 apartamente
Mută-te imediat într-un apartament modern, gata de locuit!”
Preț : 355.000 €!
Mai scump decât în Dubai sau California!


Pentru mulți cumpărători, realitatea este tot mai greu de acceptat: în Cluj, o simplă garsonieră de 12 metri pătrați poate ajunge să coste cât un apartament cu două camere într-un oraș de provincie.
