La ce bun atâtea zbateri, la ce bun atâta circ fără de nicio pâine, la ce bun atâtea șmecherii și mânăreli, golănii ?
Parcă ,, a înnebunit lupul” sau ,,capra vecinului”…..În lumea asta parcă nebună în care nimica pare că nu doare mai mult decât binele celuilalt…
Sufletul doare mai rău decât toate oasele la un loc!
Stăm pe muchie de cuțit în nesiguranța noastră mondială și personală, sub amenințări cu nucleare și drone cu explozibili, cu rachete care mai de care .. Nimic nu se mai întâmplă la modul loial, elegant cavaleresc, de onoare, de valoare…
Ajungi ca și samuraiul al cărui ,,cod de onoare” respectă arta războiului , când i se opune un idiot care vine cu parul și cu ranga și care dă cu bolovani…
Din păcate, lumea s-a ales cu minim doi tembeli planetari…
Unul la Est și altul la Vest, plus încă câțiva printre ei prin toate celelalte puncte cardinale ale lumii și imoralității, care zburdă ca niște meteoriți zăpăciți printre ăștia ,,mari”..
Nu mai vorbim de păcălicii și despre figuranții zonali , locali cărora după acțiunile, inacțiunile și nerealizările lor, clar îi doare nici ,,la patină” de norod, lume, ci doar de interese de gașcă, orgolii de partid, clan și cumetrii.
Care sunt ăia? ,,Nomine odiosa”( nume odioase – zicea latinul Ovidiu, în „Heroides”)-le știm și nici nu ne face plăcere și nici nu merită ca să le amintim… Din păcate, există idioți care se cred veșnici și intangibili, eterni, dar din fericire nimeni și nimic nu este veșnic.
Și atunci, te întrebi, oare, la ce bun atâta orgoliu, atâta trufie, încăpățânare, răutate și dorință de expansiune, de îmbogățire, acaparare, înavuțire? Pentru că, până la urmă, nu ducem nimic cu noi, -,,dincolo”..
Venim goi pe Pământ și eventual, (dacă nu ni-s neamurile foarte zgârcite) plecăm în moarte mai bogați cu un rând de haine.. Acolo se gată toate și toți și în toată urâțenia întâmplării, ea, moartea este cel mai drept, echitabil și corect eveniment din viață.
De ea nu scapă nimeni și nimic, indiferent pe cine ai avea, câtă avere ai, ce ranguri deții…Pentru că, dacă și acolo ,la moarte ar fi ca în viață, unii, șmecherii, piloșii ar fenta-o, ar lăsa-o altora să li se întâmple și ei și-ar cumpăra nemurirea..
Noroc că nu-i așa și că nu se poate negocia. Și atunci, nu mai bine ne vedem naibii fiecare de firavul nostru și incertul, fragilul ,,fir existențial”…?
Vorba poetului:
“Nu vreau smirnă, nu vreau mirt, nici untdelemn/ vreau ca taica să-mi ciopleasc-o stea de lemn,/ s-o colind pe buna maică de ajun/ să nu creadă-n zvonul fiului nebun/ mamă, mamă,/ unde-i viaţa s-o murim/ mamă, mamă,/ unde-i moartea s-o trăim?”