În data de 20 septembrie 1974: Este inaugurat Transfăgărășanul, „metroul munților”
Peste 50.000 de civili și militari s-au luptat cu natura, timp de patru ani.
Între anii 1970 și 1974, mii militari și civili s-au luptat cu natura pentru construirea a ceea ce a devenit șoseaua circulabilă, aflată la cea mai înaltă altitudine din România, 2.042 m, inaugurată oficial pe 20 septembrie 1974.
În anul 1968, după invadarea Cehosolovaciei, Nicolae Ceaușescu și-a dorit realizarea unui drum strategic, care să lege Muntenia de Ardeal.
Astfel, specialiștii au fost trimiși să studieze la fața locului posibilitatea construirii unei căi de acces care să taie Munții Mehedinți și pe cei ai Cernei, astfel încât, în cazul unui atac, armata să aibă mai multe variante de a ajunge în Transilvania.
Contextul construirii
Motivație militară: Proiectul a fost demarat de urgență pentru a crea o trecere strategică peste Munții Făgăraș, care să lege garnizoanele Pitești și Sibiului și să ofere o rută alternativă în cazul unui atac sovietic asupra României. Deși existau treceri carpatice, acestea erau considerate vulnerabile, urmând în mare parte cursurile unor râuri.
Dezvoltat în condiții grele: Muncitorii și militarii au lucrat pe toată durata anului, în ciuda condițiilor climatice alpine dificile, cu vânturi puternice, viscole și altitudini de peste 1.600 de metri..
Acesta a fost momentul în care a început o lungă și anevoioasă confruntare între om și natură.
La construirea Transfăgărășanului au contribuit peste 50.000 de civili și militari, înarmați cu târnăcoape, răngi, lopeți, materiale explozive, frânghii, centuri de siguranță și buldozere au luat cu asalt muntele.
Pentru realizarea lui au fost săpați 41.000 metri cubi de piatră și au fost folosite 6000 t de dinamită, 3.500 t ciment, 90 t oțel beton, 4.100 m de țeavă, 24.000 de ancore, 130 t plase sudate.
Inaugurarea și finalizarea:
În 1969, planurile s-au schimbat și a apărut ideea unui drum peste Munții Făgăraș, un drum național cu două benzi.
Drumul a fost deschis oficial pe 20 septembrie 1974, dar lucrările pentru asfaltare și alte aspecte au continuat, fiind finalizate în forma actuală în 1980.
Disciplină maximă şi o comandă unică
“Drumul, în sine, cu ambele sale etape a fost o lucrare deosebit de grea. Dar trebuia să se facă Transfăgărăşanul şi toată lumea a pornit să facă Transfăgărăşanul. Au urcat cu toţii sus, la munte: şi factorul de decizie, şi proiectantul şi constructorul! Şi totul a mers conform graficului, chiar dacă dificultăţile întâmpinate pe parcurs păreau imposibil de depăşit. Era, în primul rând, disciplină şi o comandă unică! Două elemente esenţiale care şi-au spus cuvântul. Fiindcă cei care nu-şi făceau treaba – şi vorbesc aici de superiorii noştri – erau desfiinţaţi” explică Gheorghe Tudosoiu-tehnicianul şef care acum 51 de ani avea să coordoneze, pentru 4 ani, o serie importantă de lucrări de aşternere a asfaltului în zonă.
Cei care cred că numai prima etapă a Transfăgărăşanului e demnă de cartea recordurilor se înșală. E drept că cea dintâi este considerată cea mai grea, însă eforturile au fost uriaşe până la ultimul metru de asfalt.
De la strategic la turistic:
De la un drum militar, Transfăgărășanul a evoluat într-o atracție turistică de renume.
Popularitatea sa a crescut semnificativ după ce, în 2009, emisiunea auto britanică “Top Gear” a filmat o secvență pe drum, prezentatorul principal Jeremy Clarkson numindu-l “cel mai bun drum din lume”.
Epilog
Inevitabil, privind contextual, ieri față de astăzi, îmi vine în minte o întrebare retorică și anume, dacă, ar fi astăzi, cu utilajele și oamenii de acum, cu tehnologia care a evoluat în cei 51 de ani trecuți de la construirea și darea în circuit a Transfăgărășanului, s-ar mai construi oare în doar 4 ani ?
Diferența dintre posibil și imposibil constă în determinarea persoanei! Ori, din păcate, din ce în ce mai mult și mai des, în zilele noastre , cu toată tehnologia actuală, posibilul devine imposibil datorită lipsei de perspectivă, de organizare, de asumarea deciziei și de foarte mult amatorism!