,,Într-o țară bine guvernată, sărăcia este ceva de care te rușinezi. Într-o țară prost guvernată, bogăția este ceva de care ar trebui să ne fie rușine.”-spunea Confucius
Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei a fost inițiată la 17 octombrie 1987. În acea zi, peste o sută de mii de persoane s-au adunat la Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, pentru a onora victimele sărăciei extreme, ale violenței și ale foametei. Aceștia au proclamat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului și au afirmat necesitatea de a se uni pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate.
Aceste convingeri sunt înscrise într-o piatră comemorativă dezvelită în această zi. De atunci, oameni din toate mediile, credințele și originile sociale s-au adunat în fiecare an la 17 octombrie pentru a-și reînnoi angajamentul și a-și arăta solidaritatea cu cei săraci.
Orice copil care se culcă flămând reprezintă un doliu pentru condiția umană
O cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiţi, arată concluziile unui raport , lansat de Fundaţia World Vision România. Unu din 14 copii (7%) afirmă că are o viaţă rea.
Unu din zece copii nu are în continuare suficientă mâncare şi se duce seara flămând la culcare. Mai mult, copiii şi tinerii de toate vârstele, de la grădiniţă la liceu, din 80% dintre gospodării muncesc în gospodărie, fac curăţenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alţi membri ai gospodăriei. Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutaţi de nimeni când nu ştiu să îşi facă temele pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.
Sărăcia – cine ar trebui să o explice, dar nu o face
Presa noastră senzaţionalistă se scaldă în stereotipuri simpliste pe care le promovează cu obstinaţie.statisticile şi analizele plictisesc.
Televiziunea are nevoie de poveşti clare cu eroi pozitivi sau negativi, cu explicaţii simpliste, cu multă emoţie. În acest malaxor al naraţiunilor media cât mai senzaţionaliste şi vandabile se pierde orice şansă de a discuta real despre sărăcie şi cauzele ei. Cum se pierde, de altfel, şi şansa de a discuta despre muncă şi natura ei.statisticile şi analizele plictisesc.
Închei cu o întrebare: ce oare considerăm muncă şi de ce suntem dispuşi să remunerăm doar o activitate desfăşurată în baza unui contract?
De ce oricine nu munceşte în aceste condiţii e leneş şi, de aceea, sărac? Cine crede că mama celor şapte copii stătea pur şi simplu degeaba ar trebui să se ofere voluntar să îi ia locul cel puţin o săptămână.
Căci, până la urmă, o fi ea sărăcia materială , sărăcie, dar cea mai cruntă și mai mare ,,sărăcie” este acea morală și sufletească”