Locuitorii din satul Ciglean, comuna Creaca, au fost luați prin surprindere după ce în acest weekend un urs a fost surprins de camerele video amplasate la periferia localității.
Apariția animalului este considerată una inedită pentru zonă, unde, până în prezent, nu au mai fost semnalate prezențe ale acestor animale sălbatice.
Imaginile, surprinse recent, arată ursul deplasându-se în apropierea gospodăriilor, fapt care a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor.

Deși nu au fost raportate incidente, prezența unui prădător de talie mare atât de aproape de comunitate ridică semne de întrebare privind siguranța oamenilor și a animalelor domestice.
Această apariție vine în contextul în care, în lunile aprilie–mai ale anului 2025, Prefectura județului Sălaj a transmis o informare oficială privind situația populației de urs brun (Ursus arctos) din județ. Datele au fost centralizate de la gestionarii fondurilor cinegetice și au indicat existența a 26 de exemplare la nivel județean.
Potrivit evaluării de la acea vreme, distribuția urșilor era răspândită în mai multe zone din Sălaj, după cum urmează: Bălan – 2 exemplare, Fildu – 2 exemplare, Ileanda – 4 exemplare, Meseș – 2 exemplare, Plopiș – 1 exemplar, Ruginoasa – 2 exemplare, Sânmihaiu Almașului – 2 exemplare, Stâna – 1 exemplar, Stârciu – 2 exemplare, Traniș – 3 exemplare, Zalău – 2 exemplare, Zalha – 1 exemplar, Buciumi – 1 exemplar și Dragu – 1 exemplar.
În total, la nivelul județului erau identificate 26 de exemplare de urs brun, dintre care 22 masculi, o femelă, un exemplar tânăr și doi pui.
Specialiștii atrag atenția că astfel de apariții pot fi cauzate de extinderea habitatului sau de lipsa hranei din zonele împădurite, ceea ce determină animalele să coboare tot mai des spre așezările umane. Autoritățile recomandă populației să evite orice contact cu animalele sălbatice și să anunțe imediat instituțiile competente în cazul unor noi observații.
Recomandări pentru siguranța populației

Autoritățile atrag atenția că ursul brun este o specie strict protejată și subliniază importanța respectării unor reguli de prevenție:
- Nu hrăniți urșii și nu încercați să vă apropiați de ei pentru fotografii.
- Nu lăsați resturi menajere sau hrană accesibilă în gospodării ori lângă locuințe.
- Supravegheați animalele domestice și adăposturile acestora, în special pe timp de noapte.
- În caz de apariție a urșilor în intravilan, sunați imediat la 112.
Prefectura reamintește că echipele de intervenție constituite la nivel local acționează gradual, în funcție de nivelul de risc: prin alungare, tranchilizare și relocare sau, în situații extreme, prin extragere.
Deocamdată, prezența ursului la Ciglean rămâne un caz izolat, însă autoritățile monitorizează situația cu atenție, pentru a preveni eventuale incidente.
