Polițiștii rutieri au demarat  verificările și   lipsa documentelor obligatorii vor aduce cu sine  aduce sancțiuni serioase

Din cula decembrie a acestui an. toți posesorii de trotinete electrice rapide trebuie să se pună în acord cu legea și cu respectarea normelor impuse circulației trotinetelor electrice.

Legea care se aplică și este în în vigoare referitor la trotinetele electrice  schimbă radical regulile jocului pentru cei care circulă cu astfel de  mijloace de deplasare  .

Prevederile legii vizează în special sfera încălcăriilor acesteia pe segmentul acelora care ce depășesc viteza de 25 de kilometri pe oră sau au o masă mai mare de 25 de kilograme.

 Poliția va verifica viteza cu care rulează trotinetele electrice și dacă posedă  RCA-ul în trafic

Polițiștii vor putea și pot  opri în trafic  pe posesorii de trotinete electriceverificând printre altele și  dacă aceștia au încheiat o asigurare de răspundere civilă (RCA).

Utilizatorii trotinetelor electrice  riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, sancțiuni care se aplică deja începând cu 13 decembrie 2025.

Important este și faptul că noile prevederi  legale stipulează clar  că orice vehicul cu propulsie proprie, care are o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h sau o masă mai mare de 25 kg, trebuie să fie asigurat cu poliță RCA.

Așadar, iată că în mod automat multe dintre trotinetele electrice folosite zilnic în marile orașe intră automat sub incidența legii.

Valoarea RCA-ului pentru trotinetele electrice

Conform normelor și prevederilor  Autorității de Supraveghere Financiară , firmele de asigurări au început deja să vândă polițe RCA dedicate trotinetelor electrice.

Prețurile variază între 200 și 500 de lei pe an, în funcție de compania de asigurare și de caracteristicile vehiculului.

La fel ca și în cazul oricărui alt mijloc de transport supus regulilor asigurării RCA, autoritățile subliniază că cei care nu posedă și nu încheie astfel de asigurări obligatorii se expun unor sancțiuni financiare  importante, deloc de neglijat.

Cei neasigurați, în caz de accidente, riscă să fie obligați a plăti victimelor lor despăgubiri uriașe!

Sorin Mititelu-vicepreședintele ASF- , motivează necesitatea ca cei care dețin și conduc trotinetele electrice să posede RCA, astfel: „O trotinetă electrică este un  vehicul, dotat cu o anumită  viteză constructivă, ea posedă o masă constructivă care  nu este o jucărie. Poate să producă prejudicii chiar foarte mari.”.

Despăgubirile acoperite de RCA pot ajunge până la aproape șase milioane de lei pentru pagube materiale și până la 32 de milioane de lei pentru vătămări corporale sau deces.

Cei care nu posedă asigurări RCA  în caz de accidente, sumele rezultate din daunele produse de către aceștia vor fi suportate integral de către utilizatorul trotinetei.

Pentru trotinetele care depășesc viteza de 25 Km/h este necesar permis de conducere

Potrivit prevederilor  Codului Rutier,  acele trotinete electrice care depășesc 25 km/h sunt încadrate la categoria -mopede conduse în picioare-, ceea ce înseamnă că utilizatorii trebuie să dețină permis de conducere.

Circulația lor  este permisă doar pe străzile unde limita de viteză este de maximum 50 km/h.

Legea există doar că ea trebuie aplicată și mai ales respectată și în Sălaj!

Într-adevăr nu strică deloc aplicarea acestor reglementări și pe la noi deoarece , actualmente este o debandadă în ceea ce privește circulația trotinetelor electrice .

 

 

Te trezești cu aceste trotinete conduse și de minori și de majori, cu sau fără cască, mai mult fără, pe unde vrei și mai ales pe unde nu vrei.

Unii fac slalom literalmente printre pietoni, înjurându-i dacă careva îndrăznește să le atragă atenția spre a merge omenește și cu precauție.

De pe trotuar, majoritatea trec peste trecerile de pietoni călare pe trotinete sau biciclete, deși legea interzice acest lucru și te poți trezi ca șofer călare cu ei pe capota mașinii având în vedere că mai sunt unii trotinetiști și nu puțini care trec și pe culoarea roșie a semaforului pe trecerile de pietoni.

Așadar,este foarte binevenită această lege care impune un control mai strict asupra acestor vehicule și mai ales asupra acelora care le conduc ținând seama că majoritatea acestora nici nu au împlinită vârsta legală de 14 ani.

Pentru că, o fi ea democrația, democrație, dar ea trebuie să înceapă cu respectarea obligațiilor și a celor din jur și abia după aceea putem vorbi și despre oarece drepturi!