Copiii trebuie educaţi ca nişte fluturi care au nevoie de soare ca să crească şi să zboare în linişte
Aberanta situație în care școala este tratată ca o vită de pripas, mă obligă să fac apel ca să vă aduceți aminte de familie, ca un cuib al educației în iubire al copiilor. Vă rog să vă aduceți aminte, copiii dumneavoastră nu sunt carnetele lor de note. Semnați-le cu ochii închiși! Copiii dumneavoastră nu sunt ceea ce spun profesorii despre ei că sunt. Cât ar fi de bun profesorul este un om subiectiv, care nu vede decât ratarea propriului său model în neputința elevului de a-i urma.
Uitați-vă bine în jur. Copiii dumneavoastră nu sunt știrile de la ora cinci, nici de la 19, nici de la 21. Închideți pentru numele lui Dumnezeu televizorul și stați de vorbă cu ei. Nu-i forțați să fie Sfântul Antonie cel Mare de la 1 an, punându-i să mînânce lăcuste în deșert, în pustie. Lăsați-i să mănânce câte o înghețată din când în când, de dragul meu dacă nu de dragul lor.
Spune-i: „Băiete, asta-i înghețata pe care bunu-tu n-o mai poate mânca pentru că are diabet. Copile, hai să te duc la Grădina Zoologică astăzi. Să citim împreună o carte.”.
Învățați-i pe copii să retrăiască bucuria familiei. Nu vă mai ascundeți după deget. Mințiți!
Nu școala educă copiii. Școala beneficiază de efortul unei familii întregi, iar familia este alcătuită nu numai din tata și mama. Sper că tata și mama vor mai alcătui familii pentru o perioadă de timp măcar. Ci toți ceilalți din jur suntem parte integrantă a educației copilului.
Pupă-l cât încă mai stă la pupat!
Ține-l în brațe cât încă mai stă. Veghează-i somnul cât încă doarme lângă tine. Spală-l cât încă se mai lăsă spălat. Îmbracă-l cât încă nu se opune. Și pupă-l, pupă-l în plus, că pupatul de azi nu se mai pune mâine.
Profită acum. Asta e superpromoția care nu se mai întoarce.
Joacă-te cât încă te mai roagă pe tine. Fă-i de mâncare la ce oră vrea. Clătite. Orez cu lapte. Macaroane cu brânză. Dacă poți, dacă e în puterea ta, nebunii nu există, ci doar bucurii pentru copil și părintele său. Răspunde-i la toate dece-urile obsesive.
Ascultă-l cât încă te mai căută pe tine. Observă-l, câtă nevoie are să fie văzut chiar acum. Imediat poate fi prea târziu.
Momentele astea sunt averile noastre de la bătrânețe, sunt toată agoniseala după ce ei cresc și se desprind. Când brațele ne rămân goale, paturile reci și serile nederanjate.
Pupați-i pe creștet, pe obraz, pe mânuțe, țineți-i în brațe, citiți-le de o mie de ori cartea care le place, rămâneți cu ei până adorm. Și fiți prezenți la fiecare pupat, că așa ca acum, când sunt micuți și pufoși, n-o să-i mai pupați când cresc, nici la sărbătoare.
Stați aproape de copii. Țineți-i în brațe și bucurați-vă de fiecare clipă în care încă vă caută. Nu vă temeți de această apropiere — nu este răsfăț și nici un obicei greșit. Este, pur și simplu, iubire
Copilăria trece mai repede decât pare. Într-o zi sunt mici și au nevoie de voi, iar în următoarea își construiesc propriul drum, propriul spațiu, propria lume. Dar acum au nevoie de căldura voastră mai mult decât de orice.
Rămâneți lângă ei, aproape, atât de aproape încât să le simțiți respirația. În liniștea acelor momente, sub o pătură, există o pace rară — una care nu se repetă și care rămâne doar în amintiri.
Bucurați-vă de copilăria lor. De prezența lor, de îmbrățișările spontane, de siguranța pe care o simt doar pentru că sunteți acolo.
Iubiți-i fără rețineri, ca și cum timpul ar trece prea repede — pentru că exact asta face.
Va veni o zi în care nu vor mai cere să fie luați în brațe. Și atunci s-ar putea să vă doriți încă o îmbrățișare…..
)