Inspectoratul Școlar Județean Sălaj prin intermediul Biroului de presă își dorește, pe mai departe, ca Școala sălăjeană și activitatea ei de-a lungul unui an şcolar să fie reflectate, în presă, obiectiv și nepărtinitor, pentru ca atât elevii, cât și părinții să aibă o imagine corectă asupra a ceea ce se petrece în
învățământ.

Rolul mijloacelor audio-vizuale a devenit unul foarte important, în societatea contemporană, având un puternic impact asupra ascultătorilor,telespectatorilor şi cititorilor de ziare. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și-a propus, astfel, o comunicare deschisă cu presa, comunicare bazată pe transparenţă, pe informarea promptă și corectă a opiniei publice cu privire la activitățile desfășurate în învățământul sălăjean, atât în școli (proiecte, parteneriate educaționale, activităţi specifice ,etc.), cât și la nivel de inspectorat ( pregătirea școlilor pentru începerea noului an școlar inspecții școlare generale, inspecții tematice, organizarea examenelor naționale, a perfecționării cadrelor didactice; calendarul mobilităţii personalului didactic, încadrarea cu personal didactic calificat,etc.)

Reflectarea obiectivă a învățământului sălăjean rămâne, pe mai departe, o prioritate a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj în relația de comunicare și de colaborare cu mass-media.
Nu în ultimul rând, reflectarea obiectivă ține de responsabilitatea și de profesionalismul fiecărui jurnalist, care nu trebuie să confunde știrea cu articolul de senzaţie, acordând atenție echilibrului surselor consultate (respectiv consultării a cel puţin două surse!), pluralismului de opinie, prezentării veridice a faptelor și – mai ales! – utilizării unui limbaj corect, în conformitate cu normele actuale ale limbii române.

Astfel, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, domnul prof. Gheorghe Bancea a lansat invitația:
,,Vă invităm să participați la prezentarea materialului Starea învățământului preuniversitar sălăjean. Anul școlar 2024-2025.
Evenimentul va avea loc, miercuri, 8 octombrie 2025, ora 9, în Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, etajul I.
Prezența dumneavoastră ne onorează și totodată conferă un plus de valoare evenimentului.”
