Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Sălaj  a coordonat o serie de acțiuni în care au fost angrenați  polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna pentru prevenirea și descoperirea unor fapte de natură contravențională și penală .

Aceștia au desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite pe raza de competență a secției rurale.

S-a acționat pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru reducerea riscului rutier.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate 173 de persoane și au fost oprite pentru control 138 de autovehicule.

Totodată, au fost efectuate controale la 7 unități comerciale și au fost verificați 9 deținători de animale.

De asemenea, ca urmare a activităților desfășurate, au fost puse în executare 7 mandate de aducere față de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, iar alte 15 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru clarificarea unor situații.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.712,8 lei.
Dintre acestea, 49 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, fiind reținute 2 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, au fost aplicate 4 de sancțiuni contravenționale.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au fost aplicate 9 sancțiuni în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea normelor privind deținerea animalelor, inclusiv a câinilor periculoși sau fără stăpân.

În urma controalelor efectuate la operatorii economici, au fost aplicate 3 sancțiuni în valoare de 4.500 de lei, în conformitate cu H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au identificat și ridicat, în vederea confiscării, 47,7 m³ de material lemnos, în valoare de aproximativ 12.160 lei.

Totodată, în urma actvivităților desfășurate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna, au fost identificate 6 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.