Și în acest an va fi organizat Marșul pentru Viață la Zalău, un demers desfășurat în peste 600 de localități din întreaga țară.
Marșul pentru Viață 2026 promovează solidaritatea atât cu mama, cât și cu copilul – înainte și după naștere.
Acesta va avea loc sâmbătă, 21 martie 2026 , de la ora 12, cu plecare de la Sala Sporturilor până la Platoul din fața Instituției Prefectului, potrivit Episcopiei Sălajului.
În Zalău, Marșul pentru Viață se va desfășura începând de la Sala Sporturilor și până în Piața Prefecturii, unde va continua cu un program artistic și mărturii despre viață.

Marșul pentru Viață. Marșul pentru viață este un manifest civic, care a fost organizat pentru prima dată în SUA, acum 50 de ani. Ulterior, au avut loc astfel de acțiuni în majoritatea statelor din Europa și din America.

Evenimentul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției, iar scopul acestuia este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță.

În Europa, dar și în România, statisticile privind natalitatea sunt îngrijorătoare. Trecem printr-o criză a subpopulării deși se vorbește de suprapopulare. În fața noastră se derulează o scădere demografică alarmantă, care este cauzată de declinul fertilității la nivel mondial. Natalitatea, în cea mai mare parte a lumii, este cu mult sub rata de înlocuire. Miracolul care salvează omenirea este faptul natalității, iar acesta este cu mult neglijat – o lume fără copii riscă să devină o lume fără viitor!
