Medicul din Cluj care face minuni!

Profesorul Doctor Florian Ioan Ștefan este un expert în neurochirurgie, având titlul de medic primar în acest domeniu și ocupând poziția de profesor și șef al disciplinei de Neurochirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. De asemenea, îndeplinește rolul de medic șef în secția de Neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Cu o experiență vastă de peste 30 de ani în domeniu, Profesorul Doctor Ioan-Ștefan Florian a efectuat peste 17.600 de operații, dintre care mai mult de 4.000 în ultimii 5 ani. Expertiza sa se întinde în diverse domenii, precum patologia neuro-oncologică, neurovasculară, neurochirurgia pediatrică și chirurgia bazei de craniu.

Profesorul Doctor Ioan-Ștefan Florian a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și a obținut titlul de doctor în medicină în anul 2001.

Pe lângă activitatea clinică și academică, Profesorul Doctor Ioan-Ștefan Florian s-a implicat în organizarea unor numeroase evenimente educaționale dedicate studenților, rezidenților și tinerilor neurochirurgi, atât în țară, cât și în străinătate. În prezent, deține funcția de Președinte al Comitetului de Terapii și Boli Cerebrovasculare al Federației Mondiale a Societăților de Neurochirurgie (WFNS), precum și pozițiile de Președinte al Euroacademiei Multidisciplinare Neurotraumatologice (EMN), Vicepreședinte al Societății Sud-Est Europene de Neurochirurgie (SeENS) și Vicepreședinte al Societății Române de Neurochirurgie (SRN). Este, de asemenea, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România.

Acesta este Domnul  Doctor  Profesor Ștefan Florian spune că dincolo de știință, e credința. Ceva îl ajută să salveze vieți imposibile.
Neurochirurgul, șeful clinicii din Cluj-Napoca, crede în Divinitate.
Doctorul  Profesor Ștefan Florian spune  că iubirea pentru oameni e esențială. „Medicina înseamnă știință și conștiință”, zicea Iuliu Hațieganu.
Cu admirație, odată, o  asistentă se destăinuia: ,,Când intră în sala de operație, parcă se roagă… și reușește!”
Au existat mulți pacienți trimiși acasă fără speranță de către alți medici și grație intervențiilor și priceperii medicului  Ștefan Florian , astăzi își iau diplome!
A făcut multe operații reușite când nimeni nu credea în rezultatul lor favorabil. Profesorul Doctor Ioan-Ștefan Florian a salvat și salvează nu doar o viață, ci sute!

Lasă un răspuns