România trăiește din nou unul dintre acele momente în care politica pare să se joace cu așteptările oamenilor și cu destinul țării
Un moment în care milioane de români privesc spre Palatul Cotroceni și spre Parlament încercând să înțeleagă dacă votul lor a produs cu adevărat schimbare sau doar o nouă rotație a acelorași mecanisme care funcționează de peste trei decenii.
În acest context, desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri.
Pentru mulți dintre cei care au sperat că noul președinte va rupe definitiv legăturile cu vechile reflexe ale politicii românești, alegerea lui Tomac nu este percepută ca un act de curaj, ci ca un compromis. Un compromis calculat, rece, matematic și convenabil pentru aproape toată lumea din sistem.
Mai puțin pentru cetățeni!
Ironia este uriașă. În timp ce Ilie Bolojan era văzut de o parte importantă a opiniei publice drept unul dintre puținii politicieni care au demonstrat că reforma administrației nu este imposibilă, acesta dispare din ecuație exact în momentul în care România are nevoie de decizii dure!
Bolojan și-a construit imaginea prin fapte, nu prin discursuri. A redus cheltuieli, a eliminat privilegii, a deranjat rețele de influență și a demonstrat că administrația poate funcționa și fără risipă. Tocmai de aceea a devenit incomod.
Pentru că reforma autentică produce întotdeauna victime politice. Ori sistemul politic românesc nu a fost niciodată un mare admirator al sacrificiului.
În locul unui reformator apare acum Eugen Tomac, prezentat drept o soluție independentă. Numai că aici începe prima mare contradicție.
Cum poate fi considerat independent un politician care până ieri conducea PMP? Cum poate fi prezentat ca o figură neutră un lider de partid care și-a construit întreaga carieră în interiorul structurilor politice?
Faptul că PMP nu mai are reprezentare parlamentară nu transformă automat liderul său într-un tehnocrat sau într-un independent.
Politica nu funcționează ca un detergent care spală instantaneu trecutul.Iar trecutul lui Eugen Tomac este unul profund politic
Ascensiunea sa a fost strâns legată de Traian Băsescu, omul care l-a promovat, l-a susținut și l-a transformat într-una dintre figurile importante ale PMP. Tomac a fost parte a nucleului dur al partidului construit în jurul fostului președinte, într-o perioadă în care în jurul formațiunii gravitau personaje controversate și scandaluri care au marcat viața publică românească.
A colaborat politic cu Elena Udrea, figură simbolică a unei epoci pe care mulți români au crezut că au lăsat-o în urmă. A promovat alături de partid figuri precum Robert Turcescu, devenit ulterior unul dintre cei mai vocali reprezentanți ai curentului suveranist. Toate acestea nu reprezintă acuzații.
Sunt simple realități biografice care fac extrem de dificilă prezentarea lui Eugen Tomac drept o figură desprinsă de vechea clasă politică.
Mai mult, paradoxul devine aproape comic atunci când până și Traian Băsescu critică desemnarea celui pe care l-a promovat ani la rând.
Fostul președinte a avertizat că ideea unui premier fără susținere parlamentară proprie poate deveni o vulnerabilitate majoră și poate transforma guvernarea într-un exercițiu de supraviețuire. Dar poate tocmai aceasta este cheia întregii operațiuni. Pentru că adevărata întrebare nu este dacă Tomac este sau nu capabil.
Întrebarea este de ce a fost preferat în locul unui lider cu forță politică și cu ambiții reformatoare evidente. Răspunsul pe care mulți îl intuiesc este simplu: pentru că Eugen Tomac nu amenință pe nimeni!
Nu amenință PSD.Nu amenință PNL.Nu amenință rețelele administrative construite în ultimele decenii.Nu amenință liderii care vor să rămână în culise fără să plătească prețul politic al guvernării.
În timp ce PSD evită asumarea directă a puterii, oamenii săi rămân influenți. În timp ce liderii care au condus țara în ultimii ani se retrag strategic din lumina reflectoarelor, costurile politice ale măsurilor dificile riscă să fie transferate altora. Iar România are nevoie exact de măsuri dificile.
Deficitul bugetar nu se reduce prin conferințe de presă. Economia nu se stabilizează prin sloganuri. Sistemul public nu se reformează prin formule diplomatice și echilibre de culise.
Țara are nevoie de decizii curajoase, de reforme fiscale coerente, de investiții eficiente și de o administrație care să funcționeze pentru cetățean, nu pentru partid.
În schimb, discursul despre un „guvern de specialiști” începe să trezească amintiri pe care mulți români nu le-au uitat. Generații întregi își amintesc promisiunea celor „10.000 de specialiști” lansată în anii ’90 ca soluție miraculoasă pentru transformarea României.
Au urmat dezamăgiri.Au urmat compromisuri.Au urmat explicații. Rezultatele au rămas mult sub promisiuni.
La fel cum românii au auzit de-a lungul anilor despre benzina ieftină, despre case accesibile pentru toți, despre prosperitate rapidă și reforme spectaculoase.
De fiecare dată, realitatea s-a dovedit mai complicată decât campaniile electorale. De aceea reacția publică la desemnarea lui Eugen Tomac nu este doar despre un nume.
Este despre neîncrederea acumulată în zeci de ani. Este despre senzația că atunci când apare un politician dispus să zguduie sistemul, acesta este înlocuit cu unul capabil să mențină echilibrul existent. Este despre sentimentul că, indiferent cine câștigă alegerile, câștigătorii reali rămân adesea aceiași.
Poate că Eugen Tomac va reuși să formeze un guvern. Poate că va găsi majoritatea necesară. Poate chiar va surprinde și va demonstra că poate conduce eficient.
Politica oferă uneori asemenea răsturnări de situație. Dar până atunci, percepția unei părți importante a societății este că România a ratat o oportunitate de a încerca ceva cu adevărat diferit.
Când oamenii încep să creadă că schimbarea este doar o iluzie electorală, cea mai mare pierdere nu este a unui partid sau a unui politician. Este pierderea încrederii!
Iar o țară poate supraviețui multor crize economice și politice. Însă supraviețuiește mult mai greu atunci când cetățenii încetează să mai creadă că viitorul poate fi diferit de trecut!