De ce îți mai trebuie flori la 80 de ani? Întrebarea a fost rostită tare, peste tarabă, și a oprit piața pentru o clipă.
Bătrânul ținea în mână trei garoafe roșii. Le alesese una câte una, cu grijă, ca și cum ar fi ales ceva fragil, nu niște flori de câțiva lei. Paltonul îi era vechi, bastonul zgâriat, dar mâna cu care strângea buchetul era sigură.
Vânzătoarea a râs scurt.
— Pentru cine sunt, moșule?
— Pentru soția mea, a răspuns el simplu.
Femeia și-a dat ochii peste cap.
— La vârsta asta? Ce să mai facă cu ele? Nu mai e vreme de impresii……
Câțiva oameni au zâmbit. Alții au tăcut, așteptând să vadă dacă bătrânul se supără sau pleacă. El nu s-a supărat. Nici n-a plecat. S-a sprijinit mai bine în baston, s-a uitat la florile din mână și apoi la femeia din fața lui.
— Doamnă… eu n-am cumpărat flori ca s-o impresionez. Le cumpăr ca să-i amintesc cine e! Femeia mea iubită!
În jur s-a făcut liniște.
— Soția mea nu mai iese din casă. Merge greu. Uneori uită ce zi e. Dar nu uită niciodată că îi plac garoafele roșii. Când i le duc, le pune în paharul nostru de nuntă… și pentru câteva minute, nu mai suntem doi bătrâni. Suntem iar fata și băiatul care s-au ținut de mână prima dată la horă.
Un bărbat din spate și-a scos șapca.
Bătrânul a continuat, cu voce joasă:
— Știți ce e mai greu la bătrânețe? Nu boala. Nu sărăcia. Ci să nu mai ai pentru cine să te îmbraci frumos dimineața. Eu încă am. Și cât timp ea respiră… eu îi duc flori.
Vânzătoarea nu mai zâmbea.
— În fiecare lună, din pensia mea, pun deoparte câțiva lei. Nu pentru mine. Pentru ea. Pentru că atunci când eram tineri, eu n-aveam bani de flori.
Și ea nu s-a plâns niciodată. Acum am. Și nu vreau să ratez nicio zi în care pot s-o fac să zâmbească.
O femeie din piață a început să aplaude încet. Apoi încă una. Și încă unul. În câteva secunde, taraba cu flori era înconjurată de oameni care nu mai cumpărau nimic. Doar priveau.
Vânzătoarea a luat cele trei garoafe și a mai adăugat două.
— Din partea mea, a spus ea, cu glas schimbat.
Bătrânul a scuturat ușor din cap.
— Nu. Le plătesc. Dragostea nu se primește pe gratis. Se muncește o viață pentru ea. A scos banii, i-a pus pe tejghea, a luat buchetul și a plecat încet, cu spatele drept.
În urma lui, piața nu mai era aceeași. Pentru că, într-o dimineață obișnuită, un bătrân oarecare le-a reamintit tuturor că iubirea nu are vârstă.
Are doar memorie.
Iubirea transcende vârsta, oferind vitalitate la tinerețe și profunzime la bătrânețe. Dragostea adevărată nu cunoaște limite temporale, fiind o trăire atemporală, după cum spun citate celebre: „Dragostea și bătrânețea nu pot fi ascunse!”
Pe măsură ce ne maturizăm, ne dăm seama că dragostea nu este doar un sentiment, ci o alegere zilnică. Pentru că dragostea nu constă în a ne privi unul pe celălalt, ci în a privi împreună în aceeași direcție.
Tu când ai dus ultima dată flori fără un motiv… altul decât faptul că încă ai pe cineva lângă tine?
(Românașul)