În această dimineață, 3 februarie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din comuna Meseșenii de Jos, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

În fapt, la data de 2 februarie, în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din comuna Meseșenii de Jos, cu privire la faptul că fiul său, față de care atât el, cât și soția acestuia aveau emis ordin de protecție, s-a deplasat la domiciliul lor.

Prin ordinul de protecție emis de magistrații Judecătoriei Zalău, la data de 17 decembrie 2025, bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de locuința părinților săi.

Bărbatul de 31 de ani a părăsit imobilul înainte de sosirea echipajului de poliție, fiind identificat în fața imobilului, în care locuiesc părinții săi, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Reamintim faptul că, la data de 24 ianuarie a.c., față de acesta a mai fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru încălcarea măsurile impunse în ordinul de protecție emis pe numele acestuia.

Bine de reținut!

Încălcarea unui ordin de protecție (provizoriu sau emis de instanță) constituie o infracțiune gravă, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Agresorii pot fi reținuți pentru 24 de ore sau arestați preventiv dacă încalcă măsuri precum interdicția de a se apropia de victimă sau de a o contacta.

Consecințe juridice pentru încălcarea ordinului de protecție:
  • Pedeapsă Penală: Conform Legii 217/2003Sintact https://sintact.ro/legislatie/monitorul-oficial/legea-217-2003-pentru-prevenirea-si-combaterea-violentei-16841626/art-47, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
  • Reținere și Arestare: Poliția anunță parchetul, iar agresorul poate fi reținut sau arestat preventiv pentru încălcarea măsurilor.
  • Recidivă: Dacă fapta se repetă, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
  • Obligații: Încălcarea ordinului poate duce la obligarea agresorului de a suporta cheltuielile aferente măsurilor impuse.

Poliția acționează imediat pentru protecția victimelor, inclusiv prin monitorizare electronică.