Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Primăria Municipiului Zalău și Casa Municipală de Cultură Zalău vor pune în scenă un spectacol deosebit cu prilejul -Zilei Naționale a României-.
Vom avea parte de un eveniment care reunește două ansambluri reprezentative ale județului: „Meseșul” și „Porolissum”.

Împreună, de Ziua Națională a României!
În cadrul acestui spectacol vom avea plăcerea și încântarea de a vedea două ansambluri cu tradiție, fiecare având o identitate artistică proprie , dar care sunt unite în aceeași misiune:omagierea valorilor românești prin muzică, tradiție și simțire autentic românească.

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU și trupa „Sava” sunt invitații speciali ai spectacolului alături de care vor evolua: Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum”; orchestra, dansatorii și soliștii vocali: Vasile Coca, Rodica Pop-Seling, Claudiu Costinaș, Andreea Vălean-Indrecan Ansamblul folcloric „Meseșul”.
De asemenea ,orchestra, dansatorii, formația de dansuri „Veteranii Meseșului” și soliștii vocali: Oana Sabău, Andreea Mirișan, Camelia Cherecheș, Adriana Baciu Bonțe, Denisa Prunian, Mădălina Maria Colcer, Claudiu Mihai Ilieș, ne vor încânta cu prestațiile lor artistice.
Evenimentul se va desfășura joi, 27 noiembrie 2025, orele 18,00,în Sala Mare de Spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău și va fi prezentat de către doamna Adina Chirilă.
Intrarea se face pe bază de invitații. Acestea se pot procura de la secretariatele Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casei Municipale de Cultură Zalău.
