Alexandru Pesamosca Motto: „Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă.”
95 de ani de la nașterea Doctorului Alexandru Pesamosca supranumit și „Îngerul copiilor”
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanța în anul 1930 , unde a urmat școala primară și Liceul „Mircea cel Bătrân”. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) și „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde a făcut un număr mare de operații (circa 45 000 după propriile declarații).
A operat și în străinătate (China, Franța, Italia, Republica Moldova, etc), dobândind prestigiu internațional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989. A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din București. În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.
În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. A murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.
Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici.
Alexandru Pesamosca nu a fost un medic obișnuit. Pe lângă calitățile sale ce țin de profesie, doctorul chirurg pediatru a dat dovadă de multă omenie. Ca drept dovadă, era supranumit „Îngerul copiilor”, dar și „tata Pesi”.
”Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe” spunea doctorul Alexandru Pesamosca
Sute de cărți, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un „templu” al amintirilor. În cămăruța aceea consulta, mânca și dormea. Apoi, zi și noapte, opera.
A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenții. După ce au murit, rând pe rând, copiii și soția, s-a mutat definitiv în spital.
Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operație, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni și îi spun „tata Pesi”. Așa îl strigau toți copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.
Un alt caz deosebit a fost cel al unei fetițe de 9 ani, cu o infirmitate cumplită – se născuse fără sfinctere, cel anal și cel ureteral. Profesorul Pesamosca era deja după două nopți nedormite, a ațipit cam o oră, apoi a intrat la sala de operații. A reușit să ia din pulpa fetiței un mănunchi de fibre musculare, din care a „confecționat” două noduri pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul ureterului.
Operația a fost filmată, fiind vorba de-o premieră mondială. După niște ani, medicul a primit o invitație la un botez. Era vorba despre copilul nou născut al acelei fetițe operate când avea 9 ani.
„Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!”– Alexandru Pesamosca.
În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din București
Din 1999, de când a murit soția sa (de la care a avut doi fii, ambii decedați), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătrați a Spitalului «Marie Curie».
Aici, în cămăruța cât o chilie de mănăstire, se afla toată averea lui de-o viață. Sute de cărți, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un „templu” al amintirilor. În cămăruța aceea consulta, mânca și dormea. Apoi, zi și noapte, opera.
A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenții. După ce au murit, rând pe rând, copiii și soția, s-a mutat definitiv în spital.
La acest spital a fost șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică până la pensionare, în 2006.
„Eu nu mai am ce să aștept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție.(…) Da, am iubit mult copiii. Măcar și doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine și să-mi mai ierte din păcate” –spunea medicul Alexandru Pesamosca.
A fost un simbol și un model al medicului devotat, pentru că atunci când o persoană își dedică viața altora, este nemuritoare
În spatele unui caracter „care radia lumină”, Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă.
Cu rezidenții se purta în consecință. Îi pregătea, ținea „cursuri foarte frumoase”, dar cerințele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulți medici tineri n-au rezistat alături de dânsul.
Amenințat cu evacuarea din rezerva unde locuia, intervenția opiniei publice și a presei a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.
Aici și-a trăit ultimii ani ai vieții, aproape de pacienții, studenții și medicii pe care i-a iubit și i-a sfătuit până în ultima clipă a vieții sale.
Dăruirea nu l-a lăsat să piardă nici măcar o clipă cu altceva. În blocul operator le-a făcut pe toate. Chirurgie abdominală, chirurgie ortopedică, chirurgie reconstructivă. A scăpat mii de copii de malformaţii care le-ar fi curmat vieţile mult prea devreme. Pentru fiecare a găsit soluţii.
În jumătate de secol, a salvat copii în China, Statele Unite ale Americii, în Franţa şi în Italia. Sfârşitul vieţii l-a găsit pe tata ,,Pesi ”tot la Marie Curie, unde a operat mai bine de 20 de ani. Locuia într-o cameră din spital, unde primea pacienţi la consultaţii.
În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecţiuni cardiace şi renale. A murit în dimineaţa zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani. Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică. În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în faţa Spitalului de Copii „Marie Curie” din Bucureşti.
Acesta a fost Doctorul ALEXANDRU PESAMOSCA -supranumit „Îngerul copiilor”. Medicul chirurg Alexandru Pesamosca, a fost unul dintre cei mai buni chirurgi pediatri din România, a trăit o viață întreagă pentru copii…
