Motto: ,,Vremea este cum e, dar vremurile sunt absolut mizerabile!”

Majorarea impozitelor și taxelor la Zalău a fost votată de către consilierii locali  cu 17 voturi  „pentru”, 2 „împotrivă”

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 17 voturi „pentru”, aparținând consilierilor PSD, UDMR, PNL și USR, și două voturi „împotrivă”, exprimate de consilierii Daniel Taloș și Andreea Lucaci .

Potrivit votului final, impozitele pe proprietăți vor crește cu aproximativ 80%, iar alte taxe locale, inclusiv cele aferente mijloacelor de transport, vor fi ajustate în sens crescător. Totodată, proiectul elimină o serie de facilități fiscale acordate până acum anumitor categorii sociale, inclusiv persoanelor cu handicap și beneficiarilor de ajutor social, aspect care a generat critici din partea opoziției.

Cum s-a schimbat ,,modificarea”….

Urmare a votului final, impozitele pe proprietăți și mijloace de transport au arătat astfel:

  • majorarea impozitului pe clădiri și terenuri, inclusiv aplicarea unei creșteri de 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan;
  • menținerea unor bonificații pentru plata anticipată:
  • 5% pentru persoanele fizice care achită impozitele până la 31 martie 2026 prin metode clasice;
  • 10% pentru plata online (ghiseul.ro, stații SelfPay, zalausj.ro);
  • 5% pentru persoanele juridice, indiferent de modalitatea de plată;
  • acordarea, pe o perioadă de doi ani fiscali, a unor facilități fiscale limitate pentru organizații non-profit și furnizori de servicii sociale, în limita a maximum 5% din totalul veniturilor din impozite și taxe locale;
  • anularea creanțelor fiscale restante mai mici de 10 lei și renunțarea la emiterea deciziilor de impunere pentru sume sub 20 de lei;
  • stabilirea criteriilor de încadrare a contribuabililor în mari, mijlocii și mici, în funcție de valoarea obligațiilor fiscale și numărul bunurilor impozabile.

Acest  proiect de hotărâre  luat și adoptat  la nivel local, la Zalău  va avea un  impact direct asupra tuturor cetățenilor contribuabili  din municipiul Zalău.

Sușținerea acestor majorări sunt justificate pueril și superficial de către  executivul care le-a adoptat, explicate  ca fiind : ,,constrângeri legislative și bugetare impuse la nivel central”

,,Turcul plătește!”-Majorările de taxe și impozite  vor fi resimțite în mod direct de cetățeni și mediul economic local

,,Turcul plătește!”– este expresia  care a apărut la un litigiu dintre un român și un turc. Funcționarul domnitorului Alexandru Ghica Vodă, care judeca fapta, mai mult dormea decât făcea treabă. Astfel, în timpul procesului judecătorul a adormit, însă fapta a fost despicată în patru de martorii prezenți la proces și toată lumea a căzut de acord că românul trebuie să plătească.

Când a venit vremea să indice vinovatul funcţionarul, trezit brusc din somn, a exclamat că „Turcul plăteşte!”, stârnind rumoare, dar şi râsete în sală. De atunci, expresia este folosită în cazul în care se vorbeşte de persoane care sunt nedreptățite mai ales din punct de vedere financiar.

Așa și aici cu taxele și impozitele majorate de la Zalău și nu numai!„Turcul plăteşte!”

Din 12 ianuare 2026 , zice-se , se vor putea achita ,,dările” . Recomandările unor ,,miștocari serioși” din rândul celor plătitori este ca, contribuabilii să aibă la îndemână ceva calmante atunci când iau la cunoștință despre ce și cât au de plătit după majorări, nu de alta, dar să nu facă vreun atac de panică sau, Doamne ferește!- de mai rău…Iar dacă, nu au pastile la îndemână, măcar să aibă la ei un ceai de tei, că ajută și ăla la spaime și enervări, după recomandarea ,,mugurului” Băncii Naționale-Isărescu.

Chestiunea cu majorarea taxelor și impozitelor la Zalău și-n România este ca-n poezia  adaptată  vremurilor noastre cu: ,,Ce te legeni?…”

Ziua scade, noaptea crește
Și venitul  mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă ,

Noi simțim un gol în pungă….

Că, până la urmă, vremea este cum e, dar vremurile sunt absolut mizerabile!