Numirea inginerului Teodor Bălăjel în funcția de Administrator Public al Județului Sălaj a stârnit, cum era de așteptat, reacții împărțite. Unii au salutat alegerea, apreciind experiența, notorietatea și prestigiul unui om care și-a pus amprenta asupra administrației și dezvoltării locale de-a lungul anilor. Alții însă, fideli sportului național numit „cârcoteală”, au ales să privească totul prin filtrul răutății, al frustrării sau al intereselor ascunse.
Principalul reproș? Vârsta
Doar că, păstrând proporțiile, exact aici stă și una dintre marile valori ale unui om. Nu întâmplător, cele mai valoroase mașini din lume sunt cele considerate „de epocă”. Cea mai scumpă mașină vândută vreodată depășește 135 de milioane de euro, în timp ce modelele moderne, oricât de spectaculoase ar fi, abia ating un sfert din această valoare.Pentru că, vârsta, așa cum spuneau unii:,, este doar o cifră!” Totul depinde de cum o porți!
De ce? Pentru că timpul nu înseamnă doar ani. Înseamnă experiență, rafinament, probă trecută prin viață, consistență și valoare confirmată!
La fel este și cu oamenii!
Nu tot ceea ce este „nou” este automat și bun, după cum nu tot ceea ce are experiență trebuie aruncat la margine doar pentru că nu mai poartă eticheta tinereții. În administrație, în special, entuziasmul fără experiență poate deveni o căruță fără roți și fără direcție. Tinerețea este importantă, dar atunci când nu este însoțită de competență, autoritate profesională și recunoaștere publică, ea riscă să rămână doar o promisiune frumos ambalată.
Iar dacă ar fi să facem un simplu raport între laude și contestări privind imaginea lui Teodor Bălăjel, balanța înclină categoric în favoarea sa. Vorbim despre un om care și-a construit în timp un nume, o credibilitate și o reputație greu de contestat chiar și de cei care încearcă astăzi să-i minimalizeze meritele. Tehnic și moral, de bun simț, nu poți critica persoane, stări de fapt și împrejurări deasupra cărora nu te afli!
Pentru că adevărul este simplu: în pomii cu rod se aruncă întotdeauna cu pietre. În cei sterpi nu are nimeni interes să lovească!
Mai trist este însă altceva. Nu criticii direcți sunt cei mai perfizi și periculoși. Aceia măcar își asumă poziția și pot fi puși într-o categorie clară. Mai greu de suportat sunt fățarnicii. Cei care ieri lingeau, apoi scuipau, iar astăzi vin să scuipe sau să lingă din interes, conjunctură sau oportunism. Cei care își schimbă opiniile după cum bate vântul avantajului personal și care încearcă să pozeze în „prieteni” sau ,,dujmani”(vorba manelistului), ai momentului.
Acea categorie umană pe care marele istoric Nicolae Iorga o definea atât de dureros de exact: „Fățărnicia are o mie de fețe și absolut niciun obraz!”
În realitate, reacțiile virulente apărute după numirea lui Teodor Bălăjel spun poate mai multe despre cei care critică decât despre omul vizat. Pentru că, într-o societate normală, experiența ar trebui respectată, nu ironizată. Competența ar trebui valorizată, nu atacată. Iar oamenii care au demonstrat ceva pentru comunitate ar trebui judecați după rezultate, nu după numărul anilor din buletin.
Funcțiile publice nu sunt concursuri de vârstă. Sunt responsabilități care cer echilibru, maturitate, viziune și capacitatea de a lua decizii pentru binele unei comunități.
Iar timpul, atunci când este dublat de experiență și recunoaștere publică, nu este o slăbiciune. Este un atu!