Eveniment rutier în localitatea Dragu. Două minore au ajuns la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea a două minore a avut loc sâmbătă seara, 7 iunie, în localitatea Dragu, județul Sălaj. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 19:45, fiind sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecția drumurilor județene 109 și 116, spre localitatea Voivodeni.

La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida și ai Serviciului Rutier, care au demarat imediat verificările pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului.

Din primele cercetări efectuate reiese că un autoturism condus de o tânără de 19 ani, din comuna Hida, care circula pe drumul județean 109, a intrat în coliziune cu o bicicletă pe care se aflau două fete în vârstă de 10 și 11 ani, ambele din comuna Dragu.

În urma impactului, cele două minore au suferit leziuni și au fost transportate la o unitate medicală pentru investigații și îngrijiri de specialitate.