Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost propusă oficial pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace în 2026.
Iată detaliile principale despre această inițiativă:
  • Cine a făcut propunerea: Inițiativa aparține lui Arild Hermstad, deputat în Parlamentul Norvegiei și lider al Partidului Verzilor.

În argumentaţia sa, Arild Hermstad afirmă că Maia Sandu se află „în prima linie a democraţiei în Europa”, într-un context marcat de presiuni externe asupra Republica Moldova.

Deputatul norvegian susţine că aceste acţiuni se înscriu într-un tipar mai larg de operaţiuni hibride îndreptate împotriva mai multor foste state sovietice. În acest context, el îl indică pe Vladimir Putin drept principala ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii europene, apreciind că Republica Moldova, sub conducerea Maiei Sandu, se află într-o poziţie de expunere deosebită.

  • Motivele invocate:
    • Apărarea democrației: Hermstad a subliniat rolul decisiv al Maiei Sandu în protejarea valorilor democratice și a statului de drept în Europa, în ciuda presiunilor externe.
    • Rezistența în fața destabilizării: Propunerea menționează eforturile președintei de a contracara campaniile de dezinformare, atacurile cibernetice și tentativele Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova.
    • Metode pașnice: Deputatul norvegian a apreciat faptul că Maia Sandu a răspuns provocărilor hibride prin mijloace strict pașnice și democratice.
  • Context: Laureații Premiului Nobel pentru Pace din 2026 vor fi anunțați în prima jumătate a lunii octombrie 2026. Comitetul Nobel norvegian primește anual sute de astfel de propuneri.
Anterior, în februarie 2025, Maia Sandu a primit Premiul Reinhard Mohn pentru eforturile sale de a ancora Republica Moldova pe parcursul european.

Îi ia fața lui Trump: Maia Sandu, propusă pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace!

Maia Sandu a fost crucială pentru oprirea încercărilor Rusiei de a dărâma democrația moldovenească. Pentru asta cred că merită Premiul Nobel pentru pace.

Dacă se întâmplă și Maia Sandu va câștiga premiul pentru care a fost propusă-Premiul Nobel pentru Pace-ei bine, în mod clar, spume  va face Donald J. Trump și putinistii plus rusofilii moldoveni.

Verdict de la Oslo după ce Trump a primit Nobelul de la câștigătoarea Corina Machado. “Nu poate face asta”

Cu toate că  medalia Premiului Nobel pentru Pace a ajuns fizic în mâinile lui Donald Trump, dăruită-i fiind cu maximă slugărnicie  de către  lidera opoziției venezuelene María Corina Machado, titlul rămâne netransferabil.

Responsabilii Centrului Nobel pentru Pace din Oslo a punctat ferm acest lucru: „O medalie își poate schimba proprietarul, dar titlul de laureat al Premiului Nobel pentru Pace nu poate face asta!”. 

O veche zicală spune: ,,Te poți împăuna cu penele altcuiva, dar nu poți să zbori cu ele!”