- 30 aprilie 2026
- Tiberiu Nicoda
- 0
Un tânăr de 25 de ani din municipiul Zalău, urmărit la nivel național după ce s-a sustras executării unei pedepse cu închisoarea, a fost capturat în această dimineață de polițiști, în urma unei acțiuni desfășurate la o locuință din oraș.
Intervenția a fost coordonată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Zalău și al jandarmilor sălăjeni.
Potrivit anchetatorilor, oamenii legii aveau informații că bărbatul se ascunde într-un imobil din municipiu. În momentul în care polițiștii au pătruns în locuință, tânărul a încercat să scape într-un mod spectaculos: a ieșit pe geam și a coborât de la etajul al patrulea al blocului folosind o funie improvizată.
Deși tentativa de fugă a fost una extrem de riscantă, acesta nu a suferit leziuni. La scurt timp, a fost prins și imobilizat de polițiști, fiind ulterior introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.
Pe numele său fusese emis, la data de 1 aprilie 2026, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul fusese condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de detenție pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2024, acesta ar fi pătruns prin efracție în două apartamente din Zalău, de unde ar fi furat articole de îmbrăcăminte și bijuterii. Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 4.000 de lei.
După prinderea sa, bărbatul urmează să își execute pedeapsa dispusă de instanță.
