,,Un veac de singuratate”-este capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebrității internaționale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile
Când Gabo a terminat manuscrisul la “Un veac de singurătate”, 700 de pagini, s-au dus la poștă să-l trimită la editură în Argentina.
N-aveau decât 45 de pesos.
Cu acești bani n-au putut trimite decât jumătate de manuscris. Mercedes s-a dus acasă, a luat reșoul și uscătorul de păr și le-a vândut în piața de vechituri. Reșoul era un obiect foarte important, deoarece Gabo putea scrie în orice fel de condiții, mai puțin în frig.
A luat pe ele 50 de pesos și cu banii a trimis cealaltă jumătate de manuscris.
Mercedes i-a spus atunci soțului: “Tot ce ne lipsește acum este să fi trimis o carte proastă”.
N-a fost proastă, precum știți. Nu după mult timp, cartea soțului ei i-a adus onorarii uriașe, recunoaștere mondială și, în cele din urmă, Premiul Nobel.
Gabriel García Márquez și-a întâlnit viitoarea soție pe ringul de dans, când ea avea doar treisprezece ani, și i-a cerut atunci, pe loc, să-i devină soție.
„Abia acum am înțeles că toate poemele pe care le-am scris au fost dedicate ție. Fii soția mea!”, i-a spus, cu ardoare, tânărul Gabo de optsprezece ani micuței Mercedes. „Sunt de acord. Dar, dacă îmi îngădui, mai întâi vreau să termin școala”, a răspuns fata cu o seriozitate desăvârșită.
Nunta a avut loc abia treisprezece ani mai târziu. „Nu am fost logodiți, doar am așteptat cu răbdare și fără neliniște ceea ce ne era hărăzit”, își amintea Márquez după mulți ani.
Mercedes i-a fost alături lui Gabo în vremea când scria romanul ,,Un veac de singurătate”: ea întreținea familia și nu a încetat nicio clipă să creadă că soțul ei era un geniu.
După un an și jumătate, romanul era gata, dar Márquez nu avea nici măcar banii necesari pentru a-l trimite editorului. Atunci, Mercedes a vândut ultimele lucruri care îi mai rămăseseră — un uscător de păr și un mixer.
Mai târziu, în interviuri, Márquez povestea că o visase pe Mercedes încă din copilărie. Inspirat de acea vedenie, scrisese una dintre primele sale povestiri: despre o fetiță care își dorea atât de mult să călătorească, încât se prefăcuse în fluture și zburase departe de casa părintească…
Împreună au trăit cincizeci și cinci de ani.