• 29 noiembrie 2025
  • Tiberiu Nicoda
  • 0

La București, în data de 28 noiembrie 2025 ,peste 560 de copii și tineri din 15 județe ale țării au participat anul acesta la cea de-a noua ediție a programului Meet and Code, o inițiativă europeană dedicată alfabetizării digitale și accesului echitabil la tehnologie, coordonat în România de Asociația Techsoup. Jumătate dintre tinerii participanți provin din medii dezavantajate și subreprezentate, pentru care programul a reprezentat o oportunitate esențială de apropiere de tehnologie.

Jumătate dintre participanți provin din medii sociale dezavantajate și subreprezentate, așadar, un număr de 18 ONG-uri din 15 județe  printre care și Sălajul  au primit microgranturi de 500 euro pentru activități de familiarizare a copiilor și tinerilor în tehnologie și programare în cadrul proiectului Meet and Code.

Dintre cei  560 de copii și tineri (8 – 24 de ani), printre  care 295 din grupuri dezavantajate și subreprezentate, au învățat cum funcționează tehnologia, prin proiecte practice;

  • Proiectele dezvoltate de tineri: mini-fermă inteligentă cu senzori de monitorizare a temperaturii, umidității, luminii; dispozitiv de măsurare a calității aerului; roboți cu LEGO SPIKE capabili să intervină într-un oraș miniatural afectat de inundații, cutremure sau incendii;
  • Începînd cu 2017, Meet and Code România a finanțat 484 ONG-uri și 610 evenimente, ajungând la peste 24.300 de copii și tineri;
  • Proiectele dezvoltate în cadrul programului pun accent pe incluziune, participare activă, creativitate și responsabilitate față de mediu.

Programul a finanțat 18 ONG-uri locale cu microgranturi de 500 euro, sprijinindu-le să dezvolte activități adaptate nevoilor copiilor și tinerilor din comunitățile lor.

Evenimentele au fost organizate de ONG-uri, cu sprijinul comunităților locale din mai multe județe din țară, de la Gorj, Giurgiu și Teleorman, până la Suceava, Iași și Maramureș, iar tinerii au învățat cum pot transforma tehnologia în instrument de creativitate, incluziune și rezolvare practică a problemelor din viața lor de zi cu zi. Proiectele au fost coordonate de profesori din mediul rural și urban.

Activitățile au fost concepute pentru a transforma programarea într-o experiență captivantă, cu focus pe modul în care tehnologia influențează cotidianul și oferă oportunități profesionale în economia digitală actuală. Printre abilitățile învățate de copii și tineri se numără:

  • Programare și electronică (Arduino, Micro:bit, LEGO SPIKE, Edison, Ozoboți);
  • Robotică aplicată: roboți salvatori, orașe inteligente, soluții pentru sortarea deșeurilor;
  • Programare vizuală și unplugged: Scratch, Cubetto, animații și mini-jocuri;
  • Inteligență artificială: ateliere introductive și aplicații practice;
  • STEM & ecologie: ferme inteligente, monitorizarea calității aerului, hackathoane eco;
  • Creativitate și upcycling: roboți din materiale reciclate, imprimare 3D cu scop social;
  • Lucru în echipă, mapare digitală, storytelling.

Meet and Code este o inițiativă a TechSoup Europe, realizată împreună cu partenerii naționali din rețeaua TechSoup Europe. Amazon este partenerul donator principal, oferind atât sprijin financiar, cât și expertiză, iar Colt contribuie suplimentar pentru a extinde accesul la activități de programare. Programul își propune să reducă diferențele de acces la educație digitală și să ofere tuturor copiilor șansa de a învăța competențe relevante pentru viitor.

În cele nouă ediții până în prezent, Meet and Code România a finanțat 484 ONG-uri din țară care au organizat 610 evenimente la care au participat 24.303 copii și tineri.

Despre Asociația Techsoup

Asociația Techsoup sprijină organizații nonprofit, profesori și elevii lor să își crească discernământul și autonomia ca utilizatori și creatori de produse digitale.

Programele noastre sunt despre societate civilă, cetățenie digitală, literație în programare și în inteligență artificială, și propun resurse, metode și idei la intersecția dintre gândire critică și analitică, gândire creativă, gândire computațională și cultură democratică.

De 15 ani, Techsoup servește comunități din care fac parte în prezent peste 5000 de organizații nonprofit și 20000 de profesori din învățământul public obligatoriu din România și Republica Moldova.

Lasă un răspuns