La data de 26 martie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul comunal 51, între localitățile Hida și Miluani. La volan a fost identificat un bărbat de 82 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bine de reținut!
Conform legii, în funcție de nivelul alcoolemiei, pot interveni două tipuri de răspundere juridică:
-
Răspunderea contravențională
Atunci când valoarea alcoolemiei, determinată prin testarea aerului expirat, este cuprinsă între 0,01 mg/l și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție. În această situație, conducătorul auto riscă:
- aplicarea unei amenzi contravenționale;
- suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile;
- în cazul implicării într-un accident rutier, perioada de suspendare se prelungește la 120 de zile.
-
Răspunderea penală
În cazul în care alcoolemia depășește limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracțiune, conform art. 336 din Codul penal. În această ipoteză, șoferul poate fi sancționat cu:
- pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
- în forma agravantă (de exemplu, dacă este vorba despre un conducător auto profesionist sau fapta a fost comisă în anumite condiții de pericol sporit), pedeapsa poate varia între 2 și 7 ani de închisoare.
