Motto:
„Aruncă-ți pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși.”
(Eclesiastul 11:1)
Aseară, la Zalău, în Sala ,,Transilvania” a avut loc spectacolul-eveniment ,,Colindăm pentru Șerban”.
Concertul acesta caritabil a fost un eveniment special și memorabil în care muzica se împletește cu generozitatea.
Șerban (9 ani), este un copil din Zalău care are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare pentru a câștiga lupta cu o afecțiune medicală complicată.
Copilul are nevoie de peste 50.000 de euro pentru o operație, dar și de bani pentru costurile preoperatorii, care sunt ridicate și acestea.
Șerban a suferit un accident vascular cerebral în zona emisferei cerebrale stângi chiar la naștere. Din păcate acel AVC a lăsat sechele de hemipareză dreaptă. De atunci, fiecare zi a fost o luptă surdă pentru recuperare și pentru o copilărie normală, așa cum mărturisește tatăl acestuia, Laurențiu-Florian Ciocoi.
Din nefericire au apărut și crize epileptice iar în cazul lui Șerban, medicamentele nu mai reușesc să țină crizele sub control.
Unica soluție sugerată de către medici este aceea de a se efectua o intervenție neurochirurgicală complexă pentru a se elimina sechelele produse de AVC-ul suferit la naștere.
Operația va fi realizată la o clinică privată din București, însă costul depășește cu mult posibilitățile noastre, transmite familia lui Șerban.
Ne obișnuim cu ideea că suferința e undeva departe, că „va fi cumva”, că timpul le va rezolva. Dar uneori, acel „cumva” suntem chiar noi.
Solidaritatea nu e un gest ocazional sau de milă, este o alegere profund umană, aceea de a fi acolo, de a întinde mâna, de a nu lăsa pe nimeni singur în fața unei încercări, atât cât ne este cu putință, este o alegere care ne definește ca oameni.
Am avut ocazia astfel ca să fim acolo pentru Șerban, un copil aflat la început de drum, care are nevoie de sprijinul nostru.
Și ceea ce este mai important, am arătat odată-n plus că inimile noastre știu să bată împreună.
Cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferința cunoscută, lupta cunoscută, pierderea cunoscută și și-au găsit calea de ieșire din adâncuri. Aceste persoane au o apreciere, o sensibilitate și o înțelegere a vieții care le umple de compasiune, blândețe și o preocupare profundă iubitoare.

Oamenii frumoși nu se întâmplă pur și simplu.
Cu această ocazie s-au adunat din donații 22.000 euro și ar mai fi nevoie de contribuția oamenilor generoși pentru a aduna cei 50.000 euro care-i sunt necesari micului Șerban pentru tratamentul de care are nevoie. Noi, comunitatea , avem speranța și încrederea că suma necesară se va aduna în cel mai scurt timp, având în vedere mobilizarea de care au dat dovadă oamenii?

În astfel de cazuri totul este ca să să întinzi mâna și să atingi o altă ființă umană nu doar cu mâinile, ci și cu inima!
Vizavi de empatia și implicarea comunității pentru a-l sprijini pe micul Șerban în a-și redobândi sănătatea și copilăria, tatăl acestuia, Ciocoi Laurențiu-Florian a spus:
,,În 11.11.2011 am avut prima întâlnire cu soția mea, n-am crezut niciodată că “la bine și la rău” poate durea chiar atât de tare!
Astăzi, 11 decembrie , școala la care am învățat s-a așezat în spatele nostru, n-au fost singuri!
Toți, toți s-au aliniat, în frunte cu primăria Zalău, pompierii, Titus Câmpean , omul prin care muzica prinde viață, școala gimnazială ,,Corneliu Coposu”, Școala ,, Gheorghe Lazăr”, școala gimnazială “Mihai Eminescu”.
Grădinița “Sfânta inimă a lui Iisus”, oameni dedicați, al căror suflet se hrănește cu dragoste iar ei știu să exprime!
Alexandra Chira, ce voce, ce dăruire… Lucian Andrei Jacodi -pompierul care alături de colegii săi, aprinde rugul speranței, Inspectoratul Județean Sălaj, DSP, asociația “Glasul Femeilor Sălăjene”, Iulia Costina-avocat , femeia care a stat lângă mine de atâtea ori în campaniile umanitare din trecut.
Nu în ultimul rând adresăm mulțumiri Protopopiatului pentru nivelul la care s-au prezentat, care merită sa fie ascultat, nu exprimat în cuvinte, pentru că dragostea se simte și se trăiește, nu se vorbește!
Mulțumiri adresăm și doamnelor Bianca Cuibuș , doamnei Delia Ștefan -învățătoarea lui Șerban și doamnei director Simona Crișan, femeilor, mamelor, dascălilor care modelează cu adevărat caractere.
Fără de toți aceștia amintiți mai sus și fără de mulți alții care ne sunt alături , nimic din emoția trăită azi, nu putea exista!
Vă mulțumim vouă, oamenilor de bine, oamenii aceia cu care mereu ne-am aliniat în lupte grele în sprijinirea oamenilor greu încercați!
Tot ce ne dorim este ca Șerban să fie mai bine și să aibă alături de familie o viață liniștită.
Dumnezeu să-L binecuvinteze, iar pe voi cei care ați dat cu bucurie, deasemenea.
Împreună, noi suntem “comunitatea dătătorilor de viață”!
Vă mulțumim!”
Distribuie această poveste — fiecare share înseamnă o șansă în plus!
Vă invităm ca să donați orice sumă în conturile de mai jos:
-Revolut
-Titular: Maria Loredana Ciocoi
IBAN: RO59 REVO 0000 1923 0001 1708
Tel: 0746806207
@serbanpoate
–Banca: Reifeissen Bank
Titular cont: Maria Loredana Ciocoi
IBAN: RO76RZBR0000060020327121
-Banca: Transilvania
Titular cont: Laurentiu Florian Ciocoi
IBAN lei: RO39BTRLRONCRT0245924801
IBAN Euro: RO86BTRLEURCRT0245924801
-Bt_pay: 0740007535BCR: RO82 RNCB 0214 0356 6268 0005
Titular: Laurentiu Florian Ciocoi.
Mențiune: „Pentru Șerban”
Mulțumim din suflet tuturor celor care aleg să fie alături de noi în această luptă pe care n-am ales-o dar ne încăpățânăm să o câștigăm!