Gheorghe Pop de Băsești a fost rând pe rând :primpretor, judecător, deputat, președinte al Partidului Național Român, al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și al parlamentului provizoriu al Transilvaniei, gospodar desăvârșit și mare mecenat.
George Pop de Băsești se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități care își au originea și au activat în Sălajul istoric. Este considerat a doua mare personalitate a Sălajului, în ordine cronologică, după Simion Bărnuțiu, fiind urmat de Iuliu Maniu și Corneliu Coposu.
S-a născut în data de 1 august 1835, în Băseşti, localitate care a aparținut județului Sălaj, până la raionarea de tip sovietic din anul 1950.
Era fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. Ambii părinţi erau descendenţi ai unor mici nobili, care au primit aceste titluri în secolul al XVII-lea.
Şcoala primară a absolvit-o la Băseşti, iar liceul la Baia Mare (primele 6 clase) şi Oradea (ultimele două). Tot la Oradea a absolvit şi cursurile Academiei de Drept. În timpul studiilor la Oradea a activat ca membru al Societăţii literare care exista aici.
În timpul şi după anii epocii constituţionale (1860-1865) a funcţionat ca primpretor la Hodod, judecător la sedria orfanală cercuală şi comitatensă.
La data de 22 iunie 1872, George Pop este ales „cu nespus de mare însufleţire”, ca deputat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei. Este reales de 2 ori, în anul 1875 şi 1878. Perioada parlamentară era de 3 ani.
Cea mai importantă intervenţie parlamentară a lui George Pop, intervenţie care reprezintă „un adevărat rechizitoriu al politicei de maghiarizare”, a fost cea rostită în şedinţa Adunării Deputaţilor din 2 mai 1879, împotriva legii şcolare. Prin această lege se dorea introducerea limbii maghiare în şcolile confesionale româneşti.
La prezentarea Memorandului, redactat de către avocatul sălăjean Iuliu Coroianu, au participat 48 de sălăjeni, care au mers la Viena, în frunte cu George Pop de Băseşti
În acea vreme s-a pus în discuție „chestiunea unui memoriu”, care să cuprindă „plângerile poporului român împotriva stării de lucruri nesuferite ce s-a creat prin dualismul austro-ungar”. Memoriul urma să fie prezentat împăratului la Viena de către o delegaţie ce urma să fie aleasă pentru această importantă misiune naţională. De acum înainte, timp de un deceniu, problema Memorandului şi a procesului ce i-a urmat a marcat şi dominat preocupările conducerii P.N.R. şi a antrenat în vâltoarea ei întreaga naţiune română.
Din păcate, la Conferinţa naţională din anul 1890 s-a decis amânarea prezentării memoriului, până la „timp oportun”. În urma acestei decizii, George Pop de Băseşti afirma că la conducerea partidului „trebuie să vină un om cu fire împăciuitoare, cu temperament calm şi mai presus de toate cu desăvârşire independent, stăpân pe ideile şi convingerile sale”. Alături de Ioan Raţiu, el era reprezentantul generaţiei tinere în conducerea P.N.R.. În anul 1892, Ioan Raţiu a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, iar George Pop în cea de primvicepreşedinte.
Redactarea memorandului şi hotărârea înaintării sale la Viena s-a făcut sub preşedinţia lui George Pop, Ioan Rațiu fiind bolnav.
Memoriul a fost prezentat împăratului de la Viena de către o delegaţie de 300 de români în anul 1892. Acest moment rămâne cel mai important din întreaga istorie a Transilvaniei din perioada 1848-1918. Memorandumul românilor transilvăneni constituie o adevărată sinteză a gândirii şi acţiunii politice naţionale româneşti. În acelaşi timp, el este un document fundamental al istoriei Partidului Naţional Român.
În timpul simulacrului de proces ce a urmat, George Pop a avut o atitudine demnă, respingând toate acuzaţiile şi declarându-se solidar cu tovarăşii săi de crez politic. S-a declarat lovit în demnitate de faptul că a primit numai un an de închisoare, în timp ce alţii au primit între 2 şi 5 ani. A executat în întregime această pedeapsă, la Vacz.
George Pop de Băseşti a fost un om religios şi cu frică de Dumnezeu, el ajutând atât biserica, cât şi pe reprezentanţii ei
Bineînţeles că de cel mai mare ajutor s-a bucurat biserica din satul său natal. El a iniţiat reparaţii capitale la biserica din Băseşti, cheltuind din banii proprii aproape 12.000 de coroane.
Episcopul diecezei Gherla, – dieceză de care aparţinea şi Sălajul -, Vasile Hossu, îi mulţumeşte printr-o adresă oficială, în anul 1914, pentru „mărinimoasa jertfă adusă spre promovarea măririi lui Dumnezeu şi a binelui spiritual”.
Orfelinatului românilor uniţi de la Blaj îi donează, în anul 1916, suma de 10.000 coroane. Mitropolitul Victor Mihaly îi mulţumeşte „pentru binele public, jertfind din greu pentru toate instituţiunile noastre româneşti greco-catolice, culturale şi de binefacere”.
Învăţătorii sălăjeni beneficiau şi ei de ajutorul marelui mecenat. Astfel, în fiecare an primii doi învăţători, care instruiau cel mai mare număr de analfabeţi, erau premiaţi cu câte o vacă cu viţel şi o scroafă cu purcei. Aceste premii s-au acordat şi în perioada 1894-1895, când George Pop era închis la Vacz, în urma procesului memorandiştilor.
,,Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace!”
La 1 august 1918 George Pop de Băseşti împlinea venerabila vârstă de 83 de ani. Cu câteva zile înainte, finul şi bunul său prieten, Andrei Cosma, care i-a stat tot timpul alături în luptele duse pe tărâm naţional, a trecut la cele veşnice, nemaiapucând să vadă cu ochii realizarea idealului pentru care ei luptaseră o viaţă întreagă, ideal realizat prin unirea Transilvaniei cu România. Astfel, putem afirma faptul că George Pop de Băseşti a fost privilegiat de soartă şi, după cum el însuşi a afirmat după ce a văzut cu ochii săi împlinirea visului de veacuri a românilor, putea să moară liniştit, la fel ca înţeleptul Simion din Biblie. Ajuns la Alba Iulia, Cetatea neamului românesc, în ziua dinaintea adunării, pe timp de iarnă şi ger, el a fost întrebat de către călugărul Leon I. Manu: „Pentru numele lui Dumnezeu, Bade George dar cum te-ai încumetat să faci o călătorie aşa de lungă şi obositoare pe o vreme ca asta?”. George Pop de Băseşti îi răspunde cu următoarele cuvinte memorabile: „Cum să n-o fac nepoate când după ziua asta, aştept de optzeci de ani? Am venit, chiar şi dacă această cale m-ar costa vieaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu ca dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace!”.
Cinste memoriei marelui nostru înaintaș sălăjean
Pentru a cinsti memoria marelui nostru înaintaş sălăjean, care nu a avut parte de funeralii naţionale aşa după cum i se cuvinea, fiica sa Elena reuşeşte, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băseşti, la patru ani de la moartea ilustrului său tată.
Ultima lui dorinţă a fost acea de a fi înmormântat la Băseşti, spunând următoarele: „Să mă îngropaţi lângă ai mei şi în mijlocul poporului, cu care am trăit, am muncit şi m-a ascultat”.
Monumentul de la Băseşti este un obelisc de marmură neagră, în formă de cruce. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripţionate următoarele cuvinte memorabile: „Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veşnicie în 23 februarie 1919, sub şuerul gloanţelor secueşti, apărat de Armata Română liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului”.