Motto:
Căută respectul, nu atenția. Durează mai mult!
Pe 21 noiembrie se sărbătorește Ziua Mondială a Salutului, o inițiativă lansată în anul 1973 pentru a sublinia importanța comunicării în societate. Această zi este o ocazie pentru a recunoaște salutul ca o formă elementară de interacțiune umană și un pas esențial spre înțelegerea dintre oameni, indiferent de limbă sau cultură.
Scopul acestei zile este acela de a promova comunicarea ca mijloc de rezolvare a conflictelor și de menținere a păcii la nivel global.
Ca și inițiativă , a fost lansată de frații Brian și Michael McCormack din Nebraska, SUA.
Semnificația acestei zile subliniază că un simplu salut este un gest care contribuie la crearea unui mediu mai pașnic. Cea mai simplă formă de comunicare între oameni, salutul poartă de asemenea și o însemnătate uriașă. Încă de la cele mai fragede vârste, copiii învață să salute și descoperă beneficiile acestei interacțiuni importante.
În fiecare an, la 21 noiembrie, este marcată Ziua mondială a salutului, fiind un prilej ca oamenii din întreaga lume să-şi exprime preocuparea pentru pacea mondială. Salutul, o formă elementară de acţiune interumană, este un pas important spre realizarea înţelegerii între oamenii de rase, naţionalităţi sau religii diferite.
A refuza sa răspunzi la salut înseamnă a-l face pe celălalt să înțeleagă că te-a ofensat grav, pe tine sau pe unul din membrii familiei tale.
În afara acestor cazuri, nu există salut pe care poți să-l refuzi fără să încalci în mod deliberat și grosolan regulile elementare ale bunei cuviințe.
Există totuși împrejurări în care am prefera să ne facem că nu vedem anumite persoane pentru a le saluta, deoarece am avut cu ele un conflict.
Aceste cazuri cer mult tact și o mare prezență de spirit pentru a găsi o soluție onorabilă. Pentru a evita întâlnirea, o facem când suntem încă la mare distanță. Dacă întâlnirea este inevitabilă, vom saluta scurt. Acest salut ar putea fi pentru celălalt o mică lecție dacă el este vinovat, iar dacă noi suntem vinovați, salutul nostru poate duce la o împăcare.
Cel mai ocupat dintre oamenii de stat nu trebuie să refuze să strângă mâna celui mai pisălog dintre solicitanți. Să refuzi o mână întinsă este o sancțiune de o gravitate excepțională.
O imagine aproape anecdotică ni s-a transmis din interbelic, când, zice-se, Ferdinand Întregitorul obișnuia să salute doar prin întinderea unor degete, potrivit importanței personajului. Un deget pentru poporenii de rând, două pentru cei mai răsăriți, trei pentru demnitari și așa mai departe. Întreaga mână întinsă se cuvenea, se pare, doar pentru anumite capete încoronate.
Că, până la urmă, se spune că salutul este al aceluia care-l acordă, nu neapărat al aceluia căruia-i este adresat.
Salutul este cea mai simplă formă de comunicare între oameni, dar are mare greutate în același timp. Este primul pas în a forma conexiuni și un pas important în a le menține apoi.
Din păcate, tot mai împovărați de grijile cotidiene și de rutină, mulți au transformat salutul într-un murmur neinteligibil ori chiar aleg să-l folosească doar din când în când…
La noi în România forma de salut diferă de la o regiune la alta. În București, este popular clasicul „Bună! „, în timp ce ardelenii preferă „Servus! „. În comunitățile religioase, este frecvent folosită formulă „Doamne-ajută!”.
Salutul și zȃmbetul fac o pereche perfectă, dar atenţie: sunt alimentate de sentimentele noastre. Deci evitaţi salutul fals!
Este de o mie de ori mai bine să ai bun simț fără educație decât educație fără bun simț!
Așa că, vă salutăm și noi cu respect și considerație!