Sala Transilvania din Zalău va găzdui, în data de 12 iunie 2026, de la ora 18:00, un eveniment care promite dialog și analiză asupra direcției în care se îndreaptă România. Temele abordate — geopolitică, influențe globale, suveranism, raportarea la marile puteri și schimbările lumii contemporane — sunt fără îndoială importante.

Însă, dincolo de spectacolul ideologic și de intensitatea dezbaterilor, rămâne o întrebare esențială: ce rămâne concret după astfel de întâlniri?

România ultimelor decenii pare prinsă într-o succesiune continuă de explicații, tabere și discursuri care promit să arate cine este vinovat pentru problemele noastre, dar care oferă prea rar soluții aplicabile. Ne-am obișnuit să asistăm la confruntări între etichete: progresiști contra conservatori, globaliști contra suveraniști, Est contra Vest, unii împotriva altora.

Dar între aceste mari dueluri de idei, viața reală a cetățeanului continuă cu aceleași probleme: economie fragilă, migrație masivă, lipsă de perspectivă pentru tineri, servicii publice care nu funcționează la nivelul așteptărilor și o clasă politică percepută tot mai mult ca fiind ruptă de realitate.

Pericolul este ca societatea să ajungă captivă într-un război al discursurilor, unde fiecare tabără își construiește propria poveste, iar adevărurile incomode sunt împinse la margine.

A vorbi despre marile conflicte ale lumii este ușor. Este mult mai greu să vorbești despre responsabilitate, muncă, reformă, educație, economie și construcția unei societăți funcționale.

În ultimii ani, România a devenit un teren fertil pentru mesaje simplificate, emoții puternice și explicații care oferă răspunsuri rapide la întrebări complicate.

O societate dezamăgită de politică și de lipsa unor rezultate vizibile devine vulnerabilă la orice discurs care promite salvarea

Astfel apare riscul ca oamenii să fie atrași nu de soluții, ci de povești. Iar uneori ajungem, așa cum spune o vorbă veche, să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor.

Ne pierdem energia în lupte de simboluri și uităm esențialul: o țară nu se dezvoltă prin sloganuri, ci prin muncă, seriozitate și instituții care funcționează.

Problema României nu este doar influența unei ideologii sau a alteia. Problema este lipsa unui proiect național coerent și absența unor lideri capabili să adune oamenii în jurul unui obiectiv comun.

De prea multe ori am ajuns să alegem nu ceea ce considerăm bun, ci ceea ce ni se spune că este „răul mai mic”. Iar acest mecanism ne ține într-un cerc vicios în care societatea așteaptă schimbarea, dar primește doar noi confruntări politice și noi discursuri.

Indiferent de orientarea ideologică, orice mișcare care dorește să schimbe ceva trebuie judecată prin rezultate, nu prin intensitatea cu care își exprimă nemulțumirea.

O societate: nu poate funcționa doar cu lozinci, indignare și promisiuni!

România are nevoie de mai puține spectacole ale conflictului și de mai multe proiecte reale. Are nevoie de oameni care să construiască, nu doar să explice de ce lucrurile merg prost.

Conferințele precum cea de la Zalău pot fi utile dacă încurajează gândirea critică și dialogul sincer. Dar devin inutile atunci când se transformă doar în exerciții de confirmare a unor convingeri deja existente, în care fiecare pleacă mai convins că are dreptate, iar societatea rămâne la fel de împărțită.

La final, întrebarea adevărată nu este doar „România încotro?”, ci și: cât timp vom continua să vorbim despre probleme fără să construim soluții?

Pentru că o țară nu se schimbă prin cele mai frumoase discursuri, ci prin cei care au curajul să mobilizeze la muncă, să unească și să transforme vorbele în fapte! Iar a trăi dor cu sloganuri  gen: ,,Noi suntem români și nu ne vindem țara!”-și-n rest nimic concret,  nu mai ajunge! Patriotismul doar clamat,lipsit de credibilitate și neurmat de fapte și realizări  care să-l ateste este degeaba și fățarnic!

Altminteri, avem de-a face în general doar cu ,,mașinării” de partid a căror putere  stă doar  în claxon nu și în  în motor!