Pe 25 septembrie, se celebrează  35 de ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare

Aniversarea aceasta devine o zi în care le mulţumim tuturor celor care şi-au dedicat viaţa pentru a salva vieţi, fie că sunt medici, paramedici, pompieri sau voluntari.

SMURD a transformat un efort local, pornit dintr-o singură ambulanţă în Târgu Mureş, într-un pilon esenţial al Sistemului naţional integrat de urgenţă, scriind o pagină de istorie a curajului şi a dedicării. Această aniversare este o dovadă a modului în care viziunea, profesionalismul şi efortul continuu au creat un mecanism complex, capabil să facă faţă atât urgenţelor cotidiene, cât şi dezastrelor majore.

SMURD a luat ființă la Târgu Mureș în urmă cu 35 de ani, sub coordonarea medicului român de naționalitate palestiniană Raed Arafat.

În septembrie 1990 cu ajutorul Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă și cu Serviciu de ambulanță sunt puse bazele unui centru de urgență asemănător celor din Uniunea Europeană format dintr-un echipaj calificat medicalizat. Inițial serviciul a funcționat sub denumirea SMUR (fără D – descarcerare).

Ca urmare a donațiilor și a instruirii realizate de instructori din Scoția, din 1993, SMUR devine Serviciul Mobil de Urgentă, Reanimare și Descarcerare (SMURD).

Din anul 2001 SMURD face parte din primul dispecerat integrat 112 care deservește pe lângă SMURD și Pompierii, Poliție și Ambulanța.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a subliniat că SMURD a pornit „de la o idee nebună”, dar cu un obiectiv clar, anume salvarea de vieți.

Toți știau că trebuie schimbat ceva, dar trebuia să împingem această schimbare. SMURD a adus la un loc oameni din diferite domenii cu un singur scop: salvarea vieții, cel mai nobil scop posibil”, a spus Arafat.

Premierul Bolojan a spus și el că SMURD este „o instituţie care confirmă că oamenii şi sistemele pot funcţiona şi în sectorul public”. „Aceasta este reţeta pentru performanţă – şi sunt aici să vă aduc mulţumiri”, a mai spus prim-ministrul.

 

SMURD înregistrează, în prezent, peste 500.000 de intervenții anual, iar în ultimii ani a contribuit la salvarea a zeci de mii de vieți

De 35 de ani, echipele SMURD transformă urgența în speranță, panica în acțiune și momentele critice în șanse de supraviețuire.
Fiecare misiune e un reminder că eroii nu poartă întotdeauna pelerine, iar viața poate fi schimbată de un gest rapid și curajos.
Mulțumim celor care, zi de zi, aleg să fie acolo pentru alții!
La mulți ani, SMURD!

Sălajul are Punctul  de Operare Aeromedical din oraşul Jibou

SMURD România are astăzi 10 puncte de operare aeromedicală (POA București, POA Târgu-Mureș, POA Iași, POA Arad, POA Craiova, POA Constanța, POA Galați, POA Jibou și POA Caransebeș, POA Brașov, urmând ca pe parcursul anului 2024, până pe 1 noiembrie, să fie operaționalizat punctul de operare aeromedical din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava), care acoperă operațional întreg teritoriul național.

În  anul 2019 s-a înființat   Punctul  de Operare Aeromedical din oraşul Jibou, în ideea  de a  acoperi o zonă care avea doar două elicoptere, comparativ cu sudul ţării şi zona Moldovei. Aveau până atunci judeţele Arad şi Mureş.

De ce la Jibou? Pentru că dacă se punea la Cluj, zonă de intervenţie primară imediată, se intercala cu zona Mureşului şi atunci erau două elicoptere care să deservească aproape aceeaşi zonă şi rămâneau zone nedeservite din judeţele Satu Mare, Bihor şi Maramureş.

A fost un efort la care au participat mai multe instituţii – Consiliul Judeţean, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sălaj, Spitalul Clinic Judeţean Cluj, care răspunde medical pentru acest elicopter, Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde medicii  participă şi ei la gardă, din partea UPU, în acest elicopter.

Recunoștința noastră pentru acești apărători  înaripați ai vieților noastre,fie că o fac pe cale aeriană, pe mare, munte sau terestră, se poate aminti aici ca mulțumire a noastră pentru ei, printr-un citat celebru pe care Sir Winston Churchil l-a folosit pentru omagierea piloților care au apărat Anglia în cel de-al Doilea Război Mondial, anume: “Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult unora atâta de puţini”.

Lasă un răspuns