Deunăzi, dar nu pentru prima dată și din păcate, în mod clar nici pentru ultima dată nu va fi, niște feciori și fete cucuiete cu diplome de jurnaliști cereau ca tagma lor să fie una exclusivistă.
Adicătelea, cum să devină și să vină orice nechemat fără de studii aprofund…ate într-ale jurnalismului și să scrie și să pretindă a fi pe picior de egalitate cu orice știrist ,,consacrat și acreditat, cu patalamale universitare”.
Pentru că, după cum se mai exprimau ,,exclusiviștii” abilitați și patentați într-ale ziaristicii, dotați cu camere și teleobiective lungi și mari, cu reportofoane și zmâcuri de ultimă generație,nu poți ca să pui semnul ăla de ,,egal” între niște ,,profesioniști” cu acte-n regulă, cu ,,rădie” și cu ,,pakșuș” așa cum se cere la piață, să pui p-aceeași treaptă și pe ăia care fac poză cu telefonu și iau interviuri de la interlocutori cu ,,tolceriu”(n.r.-,,pâlnie”)…
Lumina unei biete lumânări, într-o cămăruță întunecată are mai multă strălucire decât soarele însuși!
Nu-i modru, după ei și nu se face, că le ia ,,lucirea ” și ștaiful.
Păi, la astea ce să zici, tu ăla care te simți vizat și neacoperit de diplome și nici de acreditări?
Io zic, că talentul, harul, nu vine nici de la diplome, nici de la școli, priceperea vine din suflet și din minte, din ,,dat”-ul ăla cu, care te naști și pe care îl ai sau nu.
Așa cum barba nu te face musai filozof și nici costumul și cravata, domn, la fel și ochelarii nu-ți dau legitimitate de intelectual.
Prefer pe ,,lăutarul de presă” , adică echivalentul romanțat al lăutarului original, ăla care a învățat lăutăria după ureche și după suflet și pricepere nativă, care nu cântă după ,,metodă” sau partituri predefinite ca lecții de cântat universale.
Prefer pe ,,lăutarul strofei”, acela are îți atinge coarda sufletului atunci când îl citești și care-ți face mintea să vibreze și să se întrebe asupra realității lumii.
Nu cred și nu voi crede niciodată în cel, cele și cei care cu prost orgoliu și aroganță de ,,profesionist! și cu o înțepeneală pe măsură îți vâră sub nas , forțat aproape, microfonul și te întreabă ce ai vrea ca să auzi și tu să îi răspunzi doar ce ar vrea ca el și ai lui să audă de la tine. Nu cred în cei care cu vreme în urmă ridică-n slăvi pe unii, hulindu-i pe ceilalți, pentru ca mai apoi ca și un simbriaș de duzină, să se sucească și să înceapă a linge ceea ce a scuipat pe vremuri.
Mai mult, să-i vezi pe unii ,,critici” de circumstanță și alcov cum cară poșetele și sacoșele umili în spatele celor pe care până mai ieri îi criticară.
Nu cred în lipsa de verticalitate, în lipsa de bun simț, în lipsa de obraz, de omenie și în lipsa de măsură.
Și nu mai cred nici în fățărnicia unora care au o mie de chipuri și absolut niciun obraz!