În fiecare primăvară, la 40 de zile după slăvita Înviere a Domnului, clopotele bisericilor vestesc una dintre cele mai înălțătoare sărbători ale creștinătății: Înălțarea Domnului.
În anul 2026, marele praznic este sărbătorit în ziua de 21 mai, când credincioșii își întâmpină semenii cu salutul sfânt: „Hristos S-a Înălțat!”, iar răspunsul vine ca o mărturisire de credință și nădejde: „Adevărat S-a Înălțat!”.
Este ziua în care pământul și cerul se unesc prin Hristos, ziua în care Fiul lui Dumnezeu Se înalță întru slavă la dreapta Tatălui, fără a părăsi însă lumea și inimile celor care Îl iubesc. „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” – acesta rămâne mesajul veșnic al Mântuitorului pentru omenire.
După Înviere, timp de 40 de zile, Hristos li S-a arătat Apostolilor, întărindu-le credința și descoperindu-le taina biruinței asupra morții. La sfârșitul acestor zile, pe Muntele Măslinilor, în timp ce îi binecuvânta, S-a înălțat la cer învăluit de lumină și nor dumnezeiesc. Atunci, doi îngeri au rostit cuvintele care aveau să rămână peste veacuri mărturie a speranței creștine: „Acest Iisus care S-a înălțat la cer va veni iarăși, precum L-ați văzut mergând la cer”.
Înălțarea Domnului nu este doar ultimul moment al vieții pământești a Mântuitorului, ci și începutul unei noi epoci spirituale pentru omenire. Prin Înălțare, firea omenească este ridicată la cea mai înaltă slavă. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că Hristos „a înălțat umanitatea Sa la suprema îndumnezeire”, arătând astfel că omul este creat pentru veșnicie și pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Această mare sărbătoare poartă în popor și numele de Ispas, după legenda ciobanului blând care ar fi fost martor la Înălțarea Domnului și a dus vestea mai departe oamenilor. În satele românești, tradițiile păstrate din străbuni dau zilei o frumusețe aparte. Gospodinele pregătesc cozonac, pască și ouă roșii, asemenea zilei de Paște, iar întreaga familie se adună la masă după Sfânta Liturghie.
În multe zone ale țării, oamenii poartă la brâu frunze de nuc, amintind de cele pe care le-ar fi purtat și Hristos la Înălțare. Leușteanul este pus la porți și la ferestre pentru protecție și sănătate, iar vitele sunt atinse simbolic cu această plantă pentru a fi ferite de boală și pentru belșug. Tot acum se sfințesc plantele de leac ce vor fi folosite peste an.
Înălțarea este însă și o zi a reculegerii naționale. În toate bisericile ortodoxe sunt pomeniți eroii neamului românesc – ostașii și luptătorii care și-au dat viața pentru credință, libertate și demnitatea poporului român. Din anul 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Ziua Înălțării Domnului să devină și Ziua Eroilor.
Astăzi, în fața monumentelor și a crucilor eroilor, se înalță rugăciuni și coroane de flori, iar tăcerea clipei pare să unească generațiile într-o singură inimă. Este momentul în care ne amintim că libertatea și credința au fost păstrate cu prețul vieților celor care au ales să moară pentru ca neamul românesc să dăinuie.
Înălțarea Domnului rămâne o sărbătoare a speranței și a luminii. Ea ne amintește că viața nu se sfârșește în mormânt și că omul este chemat la înălțare sufletească, la iubire, iertare și credință. Hristos Se înalță la cer, dar rămâne viu în inimile celor care Îl caută cu sinceritate.
În această sfântă zi, când cerurile parcă se deschid peste lume, credincioșii își pleacă frunțile în rugăciune și rostesc cu emoție:
„Hristos S-a Înălțat!”
„Adevărat S-a Înălțat!”