Un eveniment rutier s-a produs duminică după-amiază, 11 mai, la ieșirea din localitatea Bobota, pe drumul național DN 1F – E81, după ce un ansamblu de vehicule a ieșit de pe carosabil în urma pierderii controlului asupra direcției de deplasare.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în jurul orei 15.40, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea incidentului rutier.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag, alături de echipaje din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj.
Din primele cercetări efectuate de anchetatori a reieșit că un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Zalău, care circula pe DN 1F – E81, ar fi pierdut controlul direcției la ieșirea din Bobota. Vehiculul a intrat în coliziune cu bordura unui pod, după care a acroșat balustrada pe o distanță de aproximativ 50 de metri, părăsind ulterior partea carosabilă.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, însă impactul a provocat pagube materiale semnificative.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.