Revoluția din 1989 văzută după 36 de ani de la Zalău . A fost, n-a fost? S-a meritat? Dacă n-ar fi fost revoluția în ’89, noi n-am fi avut acum discuția aceasta!

Astfel,  în după-amiaza zilei de 22 Decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu de la București, mii de oameni s-au adunat în Piața Sălajului (actuala Prefectură) din Zalău.

Mulțimea adunată era  formată din muncitori și cetățeni, a scandat lozinci anti-regim, cerând demisia conducerii locale.  Preotul Ioan Ghiurco a intervenit, cerând calmul și rostind împreună cu mulțimea rugăciunea “Tatăl Nostru”,  vizând un moment de unitate spirituală.

Spre deosebire de alte centre, la Zalău nu s-au înregistrat victime, focuri de armă sau distribuirea de arme către populație, acțiunile rămânând în mare parte o manifestare populară pașnică.

O parte din mulțime a intrat în clădirea Comitetului Județean, unde s-au purtat negocieri, iar ulterior controlul a fost preluat de noua conducere revoluționară locală. 

Cu toate că nu s-au înregistrat  victime, revoluția de la Zalău a marcat implicarea locală în evenimentele naționale, contribuind la căderea regimului comunist și la nașterea României democratice. 

Acum, la 36 de ani  trecuți de la evenimentele revoluționare din decembrie 1989, rămâne obsedanta întrebare: „Cine a tras în noi, după 22 ?”

Conform cifrelor oficiale, în perioada 17-22 decembrie  la nivel național au căzut 271 martiri; 22-25 decembrie 715; după 25 decembrie 113, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, Revoluția din 1989 a avut în total 1.166 victime, în orașele declarate martir: Timișoara, București, Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș.

Potrivit mărturiilor unor participanți, după  ce plecarea dictatorului Nicolae Ceaușescu din sediul Comitetului Central al P.C.R. a fost confirmată ,  la Zalău, pe platoul de marmură  din fața Comitetului  Județean P.C.R. Sălaj, s-au adunat mai multe persoane, în special muncitorii din întreprinderi. Ulterior unele persoane au intrat în clădire și au încercat să se adreseze populației, de la balcon. Toți  cei ajunși în balcolul C.J. al P.C.R Sălaj au fost huiduiți, în afară de preotul Ghiurco Ioan, care a făcut apel la calm, rostind cu toții în cor rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Nu s-au înregistrat focuri  de armă, nu s-au dat arme la populație, fiind adunate toate armele, inclusiv cele de la Securitate.

Acțiunile  care au urmat zilei de 22 decembrie 1989, la Zalău și la nivel de județ Sălaj  au fost coordonate din clădirea Comitetului  Județean P.C.R. Sălaj ocupată de către reprezentanții desemnați ai revoluționarilor sălăjeni.

Cu toate că  la Zalău nu s-a vărsat nicio picătură de sânge, în ţară cinci sălăjeni şi-au pierdut viaţa în acele evenimente din decembrie 1989.

Este vorba despre Sergiu Butuza,de loc din Ileanda, erou martir al Revoluţiei după ce în decembrie 1989 a fost împuşcat în coloana vertebrală la Bucureşti, în zona Sălii Palatului. Nagy Samuel, din Sălăţig, împuşcat mortal la Brăila, unde era militar în termen. Vasile Lobonţ, din Stîrciu, împuşcat la Sibiu, unde era angajat civil al Miliţiei. Ioan Poptelecan, din Gâlgău, împuşcat la Reşiţa. Crăciun Rus, din Sângeorgiu de Meseş, împuşcat în curtea unei unităţi militare din Turda.

Dintre sălăjenii care au primit titlul „Luptător cu rol determinant” în victoria revoluţiei din decembrie 198, parte dintre  ele apar pe listă ca fiind născute în Sălaj, anume:

Teofil Abraham (Ciglean), Alexandru Chiş (Fizeş), Gheorghe Cojocaru (Nuşfalău), Andrei Sandu Hosu (Jibou), Lorinz Iuliu (Petrinzel), Iuliu Mastan (Sântămărie), Dumitru Roman (Glod), Timar Francisc (Hida), Maria Vasile (Şoimuş), Vasile Vasile (Şoimuş) şi Gabriela Vălean (Şimleu Silvaniei).

Pentru tinerii români care nu au trăit în comunism, Revoluţia din decembrie 1989 înseamnă o lecţie de istorie: poate predată la şcoală, poate povestită acasă.

Prezentarea evenimentelor din 1989 la cald, am putea spune, în manualele şcolare este un subiect (încă) sensibil şi tratat superficial.

La 36  de ani  trecuți de la Revoluţie, cei care atunci nici nu erau născuţi au o opinie destul de obiectivă despre ce a fost atunci, dar viziunea lor despre situaţia actuală sau chiar despre utilitatea actului de la 1989, nu este optimistă. În general se recunoaşte că, de atunci, comunismul, ca forţă conducătoare a României, a căziut şi că există cel puţin libertate de exprimare.

Ceauşescu a fost dat jos de la putere, s-a pornit de la Timișoara aceasta revoluție. Au dat comunismul jos și a venit capitalismul. Cred că s-a făcut mai bine. Avem mai multă libertate.

S-a terminat regimul comunist în România, s-a stabilit democrația. A durat prea mult înainte ca să se întâmple, au fost cincizeci și ceva de ani de comunism, trebuia să se întâmple mai repede. Am așteptat prea mult ca să punem sfârșitul comunismului la noi în țara. Aceasta se vede, sunt  niște consecințe și urmări și în ziua de azi.

Așadar, a fost, n-a fost? S-a meritat?
În ziua de azi sunt prea puțini oameni capabili de fapte eroice, sau sub altă formă, decât în trecut.

În mod clar, privind retrospectiv, cu bune și cu rele, o seamă de oameni ajunși în vârful puterii și propulsați de aceasta pe criterii numai de ei știute și pricepute care nu prea au de a face cu meritocrația și cu normele democratice de a accede în poziții publice înalte, dacă nu ar fi beneficiat ei de ,,binefacerile” și avantajele Revoluției din 1989, nu ar mai fi fost astăzi ceea ce au ajuns!

Efortul eroilor revoluției a meritat, dar nu știm să-l prețuim. Dacă n-ar fi fost revoluția în ’89, noi n-am fi avut acum discuția aceasta!

(Atenție! Imaginile foto color nu reprezintă evenimentele din Zalău sau Sălaj, ele eu fost preluate din imaginile vremii petrecute în țară spre  exemplificare!)