La data   de 19 octombrie a.c., în jurul orei 14:15, s-a produs un  accident rutier în localitatea Supuru de Sus, în județul Satu-Mare , în urma căruia a rezultat o victimă încarcerată, conștientă.

 

O femeie aflată la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea. Mașina a părăsit carosabilul și a lovit violent un cap de pod, impactul fiind atât de puternic încât șoferița a rămas încarcerată.

 

 

Totodată au fost alertate și echipajele medicale EPA Sărmășag și ESA Jibou, pentru sprijin suplimentar. Salvatorii au acționat rapid pentru extragerea victimei din autoturism.

Salvatorii care vin pe calea aerului de la POA Jibou -Sălaj fac deseori diferența între viață și moarte

După acordarea primului ajutor în ambulanță, medicii au beneficiat de sprijinul unui elicopter SMURD de la ESA Jibou, care a aterizat în apropierea locului accidentului pentru a transporta femeia la o unitate medicală, unde să poată primi îngrijiri de specialitate.

Trebuie amintit aici că în cei șase ani de activitate, echipajele de zbor de la Punctul de Operare Aeromedical Jibou au îndeplinit peste  3494 de misiuni aeromedicale, salvând 2965 de persoane.

Elicopterul de la Jibou acoperă urgent zonele din Sălaj, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bihor și o parte din Bistrița-Năsăud.  Timpul de intervenţie al elicopterului  este  de 20-25 de minute per intervenție luând în considerare că acoperă  o mare parte din nord-vestul României.

Lasă un răspuns