• 8 septembrie 2025
  • Tiberiu Nicoda
  • 0

Cea mai importantă zi din educația noastră nu e ziua în care absolvim, ci prima zi de școală 

Odată cu luna septembrie, școlile  își redeschid porțile

Profesorii, elevii s-au îmbrăcat frumos,  în haine noi  de sărbătoare așteptând laolaltă primul clinchet de clopoțel care va vesti începutul unui nou an școlar.. Clasele sunt reîmprospătate și decorate pe gustul copiilor, băncile frumos aranjate si jocurile preferate ale celor mici puse la loc de cinste.

În curând, elevii vor veni și vor umple toate clasele cu energia lor debordantă, zâmbete, râsete și voie bună. Dar, înainte de toate, apare emoția.

Toți ne amintim de emoția primei zile de școală, nerăbdarea de a ne cunoaște profesorii, colegii și viitorii prieteni, școala în care vom învăța și manualele pe care le vom avea.

Cu toții ne amintim, însa, și de frica de a ne despărți de părinți, de nesiguranța, scepticismul în ceea ce privește viitorul an școlar, de întrebări precum ,,Oare o să mă integrez?”, ‘”Oare ma voi descurca?”.


Noi le dorim astăzi, tuturor, elevi, dascăli și părinți ca emoția și nesiguranța să fie uitate din primele minute de curs.

Prima zi de școală este una specială și ar trebui tratată ca atare.

Dascălul pregătește nu doar sala, ci și sufletul său. Își propune să fie răbdător, să asculte, să încurajeze și să zidească, zi de zi, încredere și bucurie. Atunci când clopoțelul răsună și glasurile copiilor umplu sala, el-dascălul  înțelege că a început nu doar un nou an școlar, ci o călătorie în care va fi ghid, sprijin și prieten.

Astfel, prima zi de școală  este un amestec de emoții: lacrimi discrete în ochii părinților, curiozitate în ochii copiilor și o imensă responsabilitate în inima învățătorului.

Și tocmai această întâlnire dintre inocența copiilor și devotamentul dascălului face ca începutul de școală să fie o sărbătoare a sufletului.

TUTUROR, ELEVILOR, DASCĂLILOR ȘI PĂRINȚILOR DEOPOTRIVĂ, LE DORIM UN  ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR BINECUVÂNTAT!

Lasă un răspuns