Există o Românie care nu apare pe hărți și nu poate fi măsurată în kilometri pătrați. Este România sufletelor care bat în afara granițelor țării, România celor care și-au construit vieți departe de casă, dar care continuă să poarte în inimă limba, credința, tradițiile și dorul locurilor natale

În ultima duminică a lunii mai, sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi dedicată milioanelor de români care trăiesc în afara granițelor țării și care, indiferent de locul în care destinul i-a purtat, nu au încetat niciodată să fie parte din povestea acestui neam.

Pentru mulți dintre ei, România înseamnă glasul părinților și al bunicilor, mirosul pâinii coapte în cuptorul copilăriei, mesele de sărbătoare în familie și limba în care își rostesc cele mai sincere bucurii, cele mai adânci tristeți și cel mai apăsător dor. Este limba în care au învățat să iubească și să spere, limba care îi face să se recunoască oriunde în lume.

Din Basarabia și Bucovina de Nord până în Valea Timocului, Banatul sârbesc, Albania, Macedonia de Nord, Croația, Cehia sau până în îndepărtatul Vladivostok, există comunități românești care luptă zi de zi pentru a-și păstra identitatea. Unele pierd școli, altele pierd biserici, iar multe pierd ceea ce este cel mai greu de înlocuit: oamenii. Cu fiecare generație care uită limba română, cu fiecare familie care nu mai transmite copiilor tradițiile și valorile moștenite, se stinge o parte din memoria colectivă a acestui popor.

De aceea, Ziua Românilor de Pretutindeni nu este doar o sărbătoare. Este și un moment de reflecție

Ce mai înseamnă astăzi să fii român departe de România? Cât de puternică poate rămâne identitatea unui neam atunci când rădăcinile sale sunt puse la încercare de timp, de distanță și de lipsa sprijinului? Ce se va întâmpla peste o generație cu aceste comunități dacă vocea lor va continua să fie auzită doar ocazional, în discursuri festive?

Răspunsul depinde de fiecare dintre noi. Depinde de capacitatea României de a rămâne aproape de cei care îi poartă numele și valorile peste hotare. Depinde de proiectele care sprijină școlile românești, de bisericile care păstrează vie credința și de oamenii care refuză să lase uitarea să învingă.

Oriunde ați ales să trăiți și să munciți, ați dus cu voi o parte din identitatea noastră națională. Prin grija de a păstra limba, cultura și tradițiile românești, ați desenat o Românie cu granițe mult mai largi decât cele geografice. O Românie care trăiește în comunități, în familii și în inimile celor care nu și-au uitat originile.

Astăzi, de Ziua Românilor de Pretutindeni, transmiterea limbii române către copii și nepoți este poate cel mai important act de iubire față de rădăcini. Putem avea cetățenii diferite și pașapoarte eliberate de multe state ale lumii, însă limba română este una singură. Ea este puntea care ne unește și ne definește în fața lumii.

Această zi este și un prilej de recunoștință pentru toți cei care promovează valorile românești peste hotare, pentru profesorii care predau limba română în comunități mici și izolate, pentru preoții care țin aprinsă flacăra credinței și pentru voluntarii care organizează evenimente culturale, păstrând vie legătura cu țara.

Românii de pretutindeni nu sunt doar o parte a trecutului nostru, ci și o parte esențială a viitorului României. Ei reprezintă dovada că identitatea unui popor nu se oprește la frontieră, ci continuă să trăiască acolo unde există oameni care își rostesc numele cu mândrie.

La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni! Oriunde v-ați afla, să nu uitați niciodată că România înseamnă și locul din suflet pe care îl purtați cu voi în fiecare zi.