Astăzi se împlinesc 91 de ani de la un moment de referință pentru comunitatea din Dumuslău: în zilele de 28–29 septembrie 1935, noua biserică din localitate era târnosită de episcopul Valeriu Traian Frențiu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.
Documentele vremii păstrează mărturia acestui eveniment. Publicația Vestitorul consemna că târnosirea a fost săvârșită de episcopul Frențiu, asistat de preoți și diaconi, în prezența comunității.
În spatele acestui moment se afla însă o poveste despre credință, jertfă și solidaritate. Vechea biserică de lemn, ridicată în 1792, devenise neîncăpătoare și nu mai răspundea nevoilor unei comunități aflate în creștere. În 1935, aceasta a fost demolată, iar în locul ei a fost ridicat un nou lăcaș de zid, în stil românesc.
Ridicarea noii biserici a fost sprijinită și financiar de comunitate și de oameni care au înțeles că o biserică nu este doar o clădire, ci o casă a sufletului și o mărturie pentru generațiile care vin. Documente istorice menționează inclusiv sprijinul acordat de prefectul Mihail Gurzău, fiu al comunei.
În centrul acestei istorii se află și Valeriu Traian Frențiu, unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Române Unite cu Roma. Născut în 1875, la Reșița, și devenit episcop de Lugoj în 1913, Frențiu a fost transferat la Oradea în 1922, unde a păstorit până la moartea sa, în 1952. A susținut viața spirituală și educația confesională și a sfințit numeroase lăcașuri de cult.
Destinul său avea să devină unul dramatic. După desființarea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist, episcopul a fost arestat în 1948 și închis. A murit în Penitenciarul Sighet, la 11 iulie 1952, în condițiile dure ale detenției. În anul 2019, Papa Francisc l-a beatificat la Blaj, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici martiri.
Astăzi, după 91 de ani, biserica din Dumuslău continuă să fie parte din viața spirituală a satului, fiind în prezent în slujba comunității ortodoxe locale. Lăcașul a trecut prin timp, prin schimbări istorice și prin încercări, dar a rămas un reper al comunității.
91 de ani nu înseamnă doar o cifră. Înseamnă generații care au intrat pe aceeași ușă, au rostit rugăciuni, au aprins lumânări și și-au pus speranțele înaintea lui Dumnezeu.
Iar în liniștea Dumuslăului, istoria încă vorbește.
Vorbește despre oameni care au construit pentru cei de după ei.
Despre credință care a trecut peste vremuri.
Despre un episcop care a binecuvântat acest lăcaș în 1935 și care, peste ani, avea să devină martir al credinței.
Dumuslău își păstrează memoria. Iar memoria unei comunități este, uneori, cea mai puternică formă de nemurire!