Ziua de 15 mai este dedicată, la nivel mondial, celei mai importante temelii a existenței umane: familia. Declarată de Organizația Națiunilor Unite, prin rezoluția din anul 1993, drept Ziua Internațională a Familiei, această sărbătoare reprezintă un prilej de reflecție asupra rolului esențial pe care familia îl are în viața fiecărui om și în sănătatea unei societăți.

Potrivit învățăturii creștine, familia este cea mai veche instituție de drept divin, binecuvântată de Dumnezeu încă din Rai și sfințită de Mântuitorul Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii. În tradiția ortodoxă, familia nu este doar o formă de conviețuire, ci o cale de mântuire, o școală a iubirii și a jertfei, locul în care omul învață pentru prima dată ce înseamnă credința, răbdarea și comuniunea.

Sfântul Dumitru Stăniloae sublinia faptul că omul deplin este format din bărbat și femeie uniți în Taina Cununiei, iar căsătoria are aceeași valoare spirituală în fața lui Dumnezeu precum monahismul. Familia devine astfel spațiul în care iubirea se transformă în responsabilitate, iar responsabilitatea în binecuvântare.

Într-o lume marcată de individualism, nesiguranță și confuzie morală, familia creștină trece prin încercări tot mai grele. Patriarhul Daniel avertiza că familia tradițională este amenințată de secularizare, sărăcie, migrație, șomaj și instabilitate socială, toate acestea slăbind legăturile dintre soți, părinți și copii.

„Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual”, spunea Patriarhul României într-un cuvânt dedicat Sfintei Familii.

La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române atrage atenția că familia contemporană este afectată de multiple crize materiale, sociale și morale. Divorțul, violența domestică, abandonul copiilor, avortul, concubinajul și emigrația sunt doar câteva dintre realitățile care fragilizează tot mai mult această instituție sfântă.

Emigrația rămâne una dintre cele mai dureroase răni ale societății românești. Mii de copii cresc departe de părinți, iar distanța rupe treptat legăturile sufletești dintre membrii familiei, lăsând în urmă singurătate, nesiguranță și suferință emoțională.

În fața acestor provocări, Biserica propune întoarcerea la valorile creștine autentice, la respectul pentru Taina Cununiei și la sprijinirea familiilor vulnerabile. Familia trebuie redescoperită ca loc al iubirii curate, al rugăciunii și al solidarității.

„Familia este cununa creației și locul în care omul începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru oameni”, afirma Patriarhul Daniel.

Mitropolitul Teofan spune cu durere și realism: „Fără familia formată din soț, soție și pruncii lor suntem, în cele din urmă, nimic.”

De asemenea, Episcopul Benedict amintește că „familia este o școală în care învățăm să iubim”, iar Sfântul Ioan Gură de Aur vorbea despre puterea unirii dintre bărbat și femeie ca despre una dintre cele mai mari binecuvântări oferite de Dumnezeu omului.

Biserica Ortodoxă Română a instituit Duminica Familiei Creștine, sărbătorită în duminica cea mai apropiată de 15 mai și pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andronic și a soției sale, Iunia. Totodată, prima duminică după 1 iunie este dedicată „Duminicii părinților și copiilor”, ca semn al grijii permanente pentru unitatea și sfințenia familiei.

Pe agenda Senatului României se află și propunerea instituirii unei Zile Naționale a Familiei, celebrată tot la data de 15 mai, în semn de recunoaștere a rolului fundamental pe care familia îl are în păstrarea identității, credinței și valorilor unui popor.

Astăzi, mai mult ca oricând, familia are nevoie de sprijin, de rugăciune și de redescoperirea sensului profund al iubirii dintre oameni. Într-o societate în care totul pare trecător, familia rămâne ultimul refugiu al sufletului, locul unde omul este iubit necondiționat și unde învață să dăruiască lumină mai departe.

Pentru că acolo unde există familie, există încă speranță!