Duminica a XII-a după Rusalii, 23 august 2026, a fost pentru 100 de tineri mai mult decât o zi de vară. A fost ziua în care au ales să transforme mersul în rugăciune, memoria în responsabilitate și cei 165 de kilometri până la Sighetu Marmației într-un omagiu adus celor care au plătit cu libertatea și cu viața pentru credință, demnitate și adevăr.

La Cenotaful lui Iuliu Maniu din Dealul Țarinei, Bădăcin, tinerii au pornit într-unul dintre cele mai impresionante pelerinaje dedicate memoriei martirilor și victimelor regimului comunist.

Nu au pornit pentru performanță.

Nu au pornit pentru aplauze.

Au pornit pentru a nu uita.

Fiecare kilometru parcurs pe jos devine astfel o mărturie. Fiecare pas este o formă de recunoștință pentru cei care, în urmă cu decenii, au cunoscut frigul celulelor, foamea, umilința, izolarea și teroarea închisorilor comuniste.

De la Bădăcin la Sighet – un drum care se merge cu sufletul

Pelerinajul tradițional pe jos al tinerilor greco-catolici pe traseul Bădăcin – Sighetu Marmației continuă o tradiție de peste 25 de ani, dedicată memoriei episcopilor și deținuților politici martiri din închisorile comuniste.

Organizat în tradiția inițiată de Episcopia Greco-Catolică de Oradea și în colaborare cu Congregația „Don Orione”, pelerinajul nu este o simplă călătorie.

Este o adevărată lecție de istorie trăită.

O lecție care nu se predă într-o sală de clasă, ci pe drum.

În ploaie sau sub soarele puternic, cu oboseala acumulată după zeci de kilometri, tinerii înaintează către Sighet, unul dintre cele mai puternice simboluri ale represiunii comuniste din România.

Iar în spatele fiecărui pas se află o întrebare pe care generația de astăzi trebuie să o păstreze vie:

Ce am fi făcut noi dacă ne-am fi născut într-o asemenea epocă?

Șimleu Silvaniei – primul popas al memoriei

Încă din 22 august, în prima zi a pelerinajului, cei 100 de tineri au fost la Șimleu Silvaniei, unde au participat la momente de reculegere și comemorare dedicate victimelor regimului comunist.

Acolo, drumul lor a început să capete o dimensiune și mai profundă.

Crucea procesională, rugăciunea, pomenirea celor care au suferit și pașii care urmau să-i ducă spre Sighet au transformat călătoria într-un adevărat drum al memoriei.

De la Șimleu, prin Bădăcin și mai departe, fiecare comunitate traversată devine parte din această poveste.

Localnicii care îi primesc, oamenii care le oferă apă, hrană sau un loc de odihnă devin, la rândul lor, parte dintr-o tradiție care unește generațiile.

Pentru că memoria nu aparține doar trecutului.

Memoria aparține celor vii, atunci când aceștia aleg să nu uite.

Iuliu Maniu – reperul de la care începe mărturia

Faptul că pelerinajul pornește de la Cenotaful lui Iuliu Maniu din Bădăcin nu este întâmplător.

Iuliu Maniu rămâne una dintre marile figuri ale istoriei României și unul dintre oamenii care au cunoscut până la capăt prețul libertății și al demnității.

Bădăcinul păstrează memoria sa, iar cenotaful devine, pentru acești tineri, punctul de plecare al unui drum către un alt loc al memoriei naționale: Sighetu Marmației.

Între cele două repere se așază 165 de kilometri.

Dar, mai presus de kilometri, se așază decenii de istorie.

Sighet – locul unde pașii se opresc, iar memoria vorbește

Destinația finală este Sighetu Marmației, loc în care memoria victimelor comunismului este păstrată în fostul penitenciar transformat în Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Acolo, în spațiul în care cândva oamenii erau privați de libertate, pelerinii vor transforma din nou tăcerea în rugăciune.

Iar momentul central al pelerinajului, în jurul zilei de 29 august, când Biserica prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, capătă o semnificație aparte.

Pentru că și Sfântul Ioan Botezătorul a plătit cu viața pentru adevăr.

Iar cei comemorați la Sighet au plătit, fiecare în felul său, pentru refuzul de a renunța la credință, convingeri și demnitate.

Adevărul are uneori un preț. Dar memoria celor care l-au plătit nu trebuie să dispară niciodată.

100 de tineri care spun „NU UITĂM!”

Poate că cea mai emoționantă imagine a acestui pelerinaj nu este cea a drumului.

Este imaginea celor 100 de tineri care aleg să meargă.

Într-o lume a vitezei, ei aleg mersul pe jos.

Într-o lume a zgomotului, aleg rugăciunea.

Într-o lume în care trecutul este uneori uitat sau redus la câteva rânduri din manuale, ei aleg să-l descopere prin propriile picioare.

Și poate că tocmai aceasta este adevărata valoare a pelerinajului.

Tinerii nu doar aud despre istorie. O poartă.

O poartă pe umeri, în pașii lor obosiți, în rugăciunile lor și în poveștile pe care le vor duce mai departe.

Pentru că un popor care își uită martirii riscă să-și piardă și busola.

Libertatea noastră s-a construit și în celulele lor

Astăzi putem vorbi liber.

Putem merge la biserică.

Putem călători.

Putem spune ceea ce gândim.

Putem să ne creștem copiii fără teama că cineva îi va lua de lângă noi pentru convingerile noastre.

Toate acestea ni se pot părea firești.

Pentru cei care au trecut prin temnițele comuniste, însă, libertatea nu a fost niciodată ceva firesc.

A fost un ideal pentru care s-a murit.

De aceea, cei 165 de kilometri nu sunt doar o distanță geografică.

Sunt distanța dintre memorie și uitare.

Iar acești tineri aleg, prin fiecare pas, să stea de partea memoriei.

Un drum care nu se termină la Sighet

Pelerinajul se va încheia, la un moment dat, iar tinerii se vor întoarce acasă.

Dar ceea ce vor lua cu ei nu poate fi măsurat în kilometri.

Vor lua amintirea unor oameni care au suferit.

Vor lua întrebări.

Vor lua responsabilitatea de a povesti.

Și, poate cel mai important, vor lua convingerea că libertatea nu trebuie niciodată tratată ca un lucru garantat.

Pentru că libertatea de astăzi este moștenirea celor care au avut curajul să nu renunțe atunci când renunțarea le-ar fi putut salva viața.

Bădăcin – Sighet. 165 de kilometri. 100 de tineri. Un singur mesaj.

NU UITĂM!

Nu-i uităm pe cei care au murit în temnițe.

Nu-i uităm pe cei care au fost torturați.

Nu-i uităm pe cei care și-au pierdut libertatea.

Nu-i uităm pe cei care au rămas credincioși atunci când credința lor le putea aduce suferința.

Și nu-i uităm pe cei care au apărat România, adevărul și demnitatea într-una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei sale.

Pentru că memoria este forma prin care cei plecați dintre noi continuă să vorbească.

Iar în aceste zile, prin pașii celor 100 de tineri, martirii comunismului merg din nou spre Sighet.

Un drum al memoriei.
Un drum al rugăciunii.
Un drum al recunoștinței.
Un drum al demnității.

Și, mai presus de toate, un drum care ne amintește că libertatea are o istorie și că această istorie trebuie transmisă mai departe.